Un roman baroc despre eternul periplu spre moarte

Ramón Gómez de la SERNA Omul pierdut Traducere de Radu Niciporuc, Prefata de Ioana Zlotescu si Postfata de Vera Sandor, Editura Fabulator, Colectia „Hispanica“, Bucuresti, 2004, 278 p. Niciodata indeajuns de satisfacuta in periplul ei labirintic inspre o cunoastere ce i se refuza aprioric, fiinta umana continua cautarea unor raspunsuri din pura voluptate a trairii tragismului existential. Imaginarul colectiv s-a manifestat, in acest sens, inca din cea mai veche epopee a umanitatii, Ghilgamesh, construind si un mit ce rezuma drumul la care sintem condamnati cu totii: cel al jidovului ratacitor. Spectaculosul debut al secolului al XX-lea, sub semnul mortii lui Dumnezeu, se concretizeaza intr-o destabilizare a valorilor ontologice si, in consecinta, a fiintei creatoare. Disonanta si polifonia in arta au apropiat primele decenii ale veacului al XX-lea de perioada 1520-1650, determinind o resurectie a spiritului baroc (spaniol), dar intr-un topic modernist si, mai tirziu, postmodernist. Din acest punct de vedere, teoria lui Gustav René-Hocke, a modernismului ca revenire a spiritului manierist-baroc, numit „paralogica esoterica“ si revalorificat ca „alogica hermetica“, apare perfect coerenta. Daca intoarcerea catre Siglo de Oro a insemnat mai ales redescoperirea barocului spaniol, era imposibil ca tocmai artistii si scriitorii iberici sa nu dea unele dintre cele mai […]