Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Goma si tapii ispasitori
- 15-09-2005
- Nr. 286
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 3 Comentarii
1977 ramine pentru mine anul in care, copil fiind, am descoperit ca lumea in care traiam (si despre care la scoala mi se spunea ca e cea mai dreapta si mai minunata) se confunda cu un spatiu carceral, in care drepturile omului exista doar pe hirtie, iar libertatea de a spune ceea ce gindesti se plateste cu ani grei de inchisoare si, nu de putine ori, chiar cu viata. Semnalul sonor al emisiunilor Europei libere, vocea Monicai Lovinescu, bruiata mai tot timpul, si numele lui Paul Goma se leaga strins in amintirea mea de ceea ce as putea numi acum, retrospectiv, momentul revelatiei, al trezirii constiintei la absurdul realitatii imediate. Pentru mine, Paul Goma a reprezentat, ani la rind, modelul absolut al dizidentului autentic, al intelectualului care, desi cunoaste foarte bine pretul nealinierii, refuza sa supravietuiasca in genunchi. Cu atit mai socant a fost sa descopar, dupa lectura celor trei volume din Jurnalul publicat in anii ’90 de Editura Nemira, ca Paul Goma se afla in razboi cu toata lumea, nediferentiat, de la cei mai odiosi reprezentanti ai securitatii, la cei mai vehementi contestatari ai regimului comunist, de la cei mai aprigi dusmani ai sai, la oamenii cei mai apropiati, […]
Tonul dvs. este deosebit de agresiv, dar in fine… Sa va spun un lucru pe care se vede ca nu-l stiti: revista nu traieste din finantari private ori din banii alocati, arar, de M.C.C. Ci din modestele vanzari. Exista niste costuri, bani catre tipografie si catre colaboratori, exista o mica redactie… Prin urmare este firesc ca pe Internet, in ziua de joi, sa apara doar o parte din articole integral, iar restul luni. Luati si revista joi si comparati ce este in ea cu ce apare total pe net joia. Peste 20% din continut este pus integral inca de joi. Vreti gratis? Asteptati, va rugam, lunea cand se completeaza articolele. O zi buna si lucida!
Dupa ce ca in tara asta cultura este vai de mama ei si ca numarul celor care citesc ziare si reviste pe Internet este mic (si va fi, cred, din ce in ce mai mic, daca judecam dupa preferintele junilor care raspund prin sondaje despre modelele lor si cam cat citesc zilnic, adica DELOC!), v-ati gasit voi, cu tirajul vostru relativ confidential, sa stati cu coada pe sus si sa trimiteti cititorii sa va cumpere din chioscuri, de parca ati fi cine stie ce mare publicatie culturala pe care se bate toata lumea (de aici si din strainatate!).
Reveniti la vechea politica pentru Internet, caci, altminteri, va jur, eu de la chiosc nu va cumpar!
La comanda lui Nicolae Manolescu, s-au pornit represaliile contra aparatorilor lui Paul Goma
Nu voi putea niciodata fi suspectat ca nutresc simtaminte de simpatie pentru Liviu Ioan Stoiciu. Uneori, circumstante nefericite creaza bariere intre oameni care in conditii normale ar trebui sa se inteleaga. O asemenea nefericita circumstanta a fost la cea de a III-a Intalnire a scriitorilor romani din toata lumea, la Neptun in toamna lui 1999, cand juriul Intalnirii mi-a acordat Premiul Neptun pentru volumul „Scriitori romani la New York” (editura Vestala, Bucuresti, 1998). Volumul, care intruneste portrete ale scriitorilor romani ce au continuat sa scrie in romaneste departe de tara, se inscria, inca vreau sa cred, in obiectivele declarate ale intrunirilor de la Neptun, initiate de regretatul Laurentiu Ulici: de a evidentia activitatea scriitorilor romani din afara granitelor tarii si de a-i reapropia de cei din tara. Ei bine, Liviu Ioan Stoiciu a vazut in rasplatirea efortului meu, sincer si total dezinteresat, o consecinta a apropierii mele de familia Ulici! Confruntat cu asemnea rationamente, refuzi sa mai acorzi vreo credibilitate celui care le proclama. In acest caz lui Liviu Ioan Stoiciu.
Insa, aici nu este vorba de vreo reglare de conturi. Chiar daca nu-l simpatizez pe Liviu Ioan Stoiciu, motivul acestor randuri este exprimarea protestului meu vehement impotriva deciziei Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor, in sedinta sa din 8 septembrie 2005, de a-i retrage acestuia calitatea de redactor-sef adjunct al revistei Viata Romaneasca. Sub conducerea inutilului rezistent prin cultura Nicolae Manolescu (mai nou comentator neavizat al partidelor de fotbal, in Cotidianul), Comitetul Director al USR, format din marionete nedesfacute inca din sforile tribunalelor proletcultiste din timpul dictaturii stalinist-dejist-ceausiste, a decis demiterea lui Liviu Ioan Stoiciu pe motiv ca acesta a permis publicarea in numarul 6-7 din iunie-iulie 2005 al revistei Viata Romaneasca „a unui text cu continut antisemit. Este vorba despre fragmente din Jurnalul 2005 al lui Paul Goma.” Intr-un articol precedent, intitulat „Reincadrarea” lui Paul Goma, scriam cum adevaratului rezistent anticomunist i s-a confectionat o noua eticheta in locul celei de „lipsit de talent”. Acum Paul Goma este „antisemit”. Daca prima eticheta nu a functionat, cea de acum, si-au zis cozile de topor goiste, va functiona cu siguranta, dat fiind climatul de autoflagelare nationala starnit de pactul Weisel-Iliescu. Ce a deranjat in textul lui Goma, se pare, este intrebarea acestuia: „Nu se jeneaza defel holocaustologii cand falsifica documente, cand inventeaza cronologia evenimentelor, cand prezinta efectul drept cauza?” Sau, poate mai mult decat intrebarea, a deranjat raspunsul, care i-ar putea mobiliza pe romani, sa se trezeasca din proverbialul somn de moarte: „De ce s-ar jena, daca noi i-am obisnuit sa aiba in fata o adunatura de muti?, de mutanzi?, de pitestizati?” Ei, da! Aici e problema! Ce s-ar face toti mistificatorii de istorie romaneasca, inclusiv capitolul Basarabia, daca romanii nu ar mai fi muti, mutanzi si pitestizati? Si-ar pierde locurile din fata alde Manolestii, Liicenii, Blandienii, Plesii, Adamesteanii, ba chiar si cei din Comitetul Director al USR: G. Balaita, G. Dimisianu, H. Garbea, M. Mihaies, Marta Petreu, C. M. Spiridon, G. Chifu, Al. Cistelecan, Varujan Vosganian, Szilagy Istvan laolalta cu atati alti aparatori ai minciunii postdecembriste. Care o continua pe cea dinainte de Decembrie 1989. Dovada cea mai buna este atitudinea incalificabila a redactorilor de la Viata Romaneasca, Caius Traian Dragomir, Vasile Andru si Petre Got care „in consens cu opinia Comitetului Director si-au exprimat parerea lor de rau fata de publicarea articolului aflat in discutie si si-au insusit continutul si formularea comunicatului USR pe aceasta tema.” Si, mai departe, „Redactorii revistei Viata Romaneasca invitati la Comitetul Director au exprimat adeziunea lor la acest punct de vedere”. Curat ca la sedintele de demascare si de infierare ale dusmanilor poporului din timpul dictaturii comuniste.
Nu numai metoda de lucru este preluata din perioada dictatoriala de trista amintire, ci si motivatia. In fapt, demiterea lui Liviu Ioan Stoiciu indica o escaladare a urii bolnave pe care Nicolae Manolescu o nutreste pentru Paul Goma. Nicolae Manolescu, prin noua functie pe care o are, de presedinte al Uniunii Scriitorilor, a intrezarit posibilitatea de a cenzura nu numai pe Paul Goma, dar si pe cei care il publica sau il apara pe Paul Goma. Asaltul marsav al mestecatorului de bachelita de ochelari a inceput in numarul 48 din 2 decembrie 1998 al Romaniei literare cu un editorial intitulat „Adio, domnule Goma!” In el, frustratul critic, referindu-se la doua texte ale lui Paul Goma declara ritos: „M-am decis, de cum le-am citit, sa nu le public. (…) D-sa a dovedit, si nu o data, ca nu cunoaste (in orice caz, ca nu respecta), in raporturile cu colegii de breasla, nici o norma de comportare civilizata.” Peste ani, comunicatul din 8 septembrie 2005 al Comitetului Director al USR amplifica dictatul manolescului asupra necesitatii respectarii normelor de buna purtare: „Nici USR nici conducerea revistei Viata Romaneasca nu doresc limitarea libertatii de exprimare a opiniilor, ci doar incadrarea expunerii acestora in limitele unanim acceptate in lumea civilizata.” In privinta lui Paul Goma, viziunea de pe urma a lui Nicolae Manolescu, colaborator de nadejde al lui Ion Ilici Iliescu, frizeaza patologicul: „I se va da tot mai putina importanta. Candva, la o curatenie generala, va fi scos pe faras. Ca gangania in care s-a metamorfozat comis-voiajorul din Kafka. Adio, domnule Goma!”. Chiar daca pentru indeplinirea acestui deziderat Nicolae Manolescu ar fi in stare sa-i rada pe toti care cred in Paul Goma, nu se va intampla asa. Istoria neamului nostru romanesc il va aminti de-a pururi pe eroul Paul Goma si nu pe politrucul cultural postdecembrist, arogantul egomaniac Nicolae Manolescu.
Revenind la sentinta Comitetului Director al USR, aceasta este nu numai o rusine fara de seaman, care ar trebui sanctionata cum se cuvine de intreaga scriitorime romana, dar si o dovada ca Romania mai are mult pana sa scape de lichele, colaboratori si purtatori ai mentalitatilor dictatoriale.
Gabriel PLESEA
New York, 10 septembrie 2005