Minciuni la persoana intii
- 03-11-2005
- Nr. 293
-
Florina PÎRJOL
- TEORIE LITERARA
- 1 Comentarii
Vincent Colonna Autofiction & autres mythomanies littéraires, Editions Tristram, 2004, 250 p. Va puteti imagina ca un concept poate deveni VIP (de fapt VIC – Very Important Concept)? Ca utilizarea lui poate genera excese, polemici, controverse? Dar si iubiri patimase? Ca „practica“, in-carnarea vie a conceptului cu pricina, a atins cote ametitoare de popularitate, care tot creste? Ca, altfel spus, se consuma in prostie acest concept, in forma teoretica, insipida si inodora, dar si cu sarea si piperul produsului aflat in stare finita? Fenomenul e cumva previzibil, daca luam in considerare observatia lui Baudrillard ca „numai semnele sinceritatii continua sa fie cumparate“, si iata, in sfirsit, miezul misteriosului concept: sinceritate, autenticitate, autobiografic. Auto-fictionalizarea, fictionalizarea sinelui, „autobiografia rusinoasa“ (Genette), „mentir vrai“, autobiografia romantata, punerea in fictiune a realitatii (proprii). Lista poate continua in acelasi ritm. Si pentru ca toate tipurile de fictionalizare a eului (smecherie mai veche decit s-ar crede!) trebuiau sa poarte un nume, li s-a zis autofictiune (certificatul de nastere al termenului sta „incrustat“ in aeternitate pe coperta a IV-a a romanului lui Serge Doubrovsky, Fils, aparut in 1977). Scriitorul francez considera, asadar, ca ar fi vorba de o opera prin care un autor isi inventeaza o personalitate si […]
rasfoind revistele romanesti am dat din intamplare peste un nume ce suna f cunoscut: o fosta colega de liceu – o super fata. daca nu iti mai aduci aminte de mine nu-i nimic dar vreau sa te felicit