Jurnalul fericirii: avataruri politice, metamorfoze ale scriiturii

In autobiografia din 1987, „scrisa din porunca I.P.S. Arhiepiscopului Teofil Herineanu si dupa indemnul Parintelui Arhimandrit Serafim Man, duhovnicul meu“, N. Steinhardt incheie amintind ca: „[…] Cele de mai sus le-am relatat pe larg si intr-o forma literara intr-o naratiune intitulata «Jurnalul fericirii», care merge pina in 1971. Manuscrisul dactilografiat mi-a fost confiscat de Securitate in 1972 si restituit in 1975, dupa interventia Uniunii Scriitorilor. Apoi, din nou confiscat in 1984 si depus la Arhivele Statului, sectia secreta“. – Douazeci de ani de lucru la Jurnal Fara indoiala, Jurnalul fericirii ocupa un loc central in cadrul operei (cunoscute pina acum) a monahului-scriitor Nicolae Steinhardt. De la un an la altul, aceasta opera isi trece cu succes proba timpului, in doar 14 ani fiind tiparita in zece editii romanesti si tradusa, deocamdata, in franceza si italiana. Putina lume stie ca aceasta lucrare i-a ocupat gindul autorului peste 20 de ani, timp in care a scris-o in trei sau patru versiuni. Citeva repere biografice care sustin existenta acestor versiuni vor fi punctate in continuare. Nicu-Aureliu Steinhardt (conform actului de identitate), dupa eliberarea din detentie (a fost inchis intre 1960-1964 pentru ca a refuzat cu demnitate sa fie martor al acuzarii intr-un proces […]