Exercitiul evaluarii academice: o discutie despre practicile editoriale
Pe marginea unei serii de articole de Andrei Cornea, Alina Mungiu-Pippidi si Mihaela Miroiu
- 11-05-2006
- Nr. 320
-
Bogdan SUCEAVĂ
- Actualitate
- 0 Comentarii
In doua numere recente ale revistei 22, dl Andrei Cornea reviziteaza problema standardelor academice1. Interventiile dinsului ni s-au parut pina acum o masura a echilibrului si responsabilitatii. in trecut s-a intimplat sa nu fim de acord asupra unor nuante (de exemplu, eu vad altfel anumite aspecte prezentate de domnia-sa2), dar asta nu inseamna ca o dezbatere la nivel de principii nu poate fi purtata cu toata buna credinta. Tot recent, un interesant articol de Alina Mungiu-Pippidi face multe precizari utile3. Tot in 22, dna Mihaela Miroiu isi prezinta punctul de vedere, mai apropiat de cel al dlui Cornea4. Intii de toate, pentru a clarifica o nuanta ramasa de pe vremea publicarii Studiului Forumului Academic Roman5, ar trebui sa precizam ca nici un calcul de natura profesionala nu ma face sa intervin pe marginea textelor amintite mai sus. Nu am in vedere sa urmez o cariera universitara in Romania si nu ma deranjeaza ca va mai dura multa vreme pina ce receptarea anumitor valori in sfera universitara in Romania va avea vreo legatura directa cu onorabilitatea sau validarea internationala a purtatorilor. M-a deranjat insa cind in trecut unele texte pe care le-am scris eu au fost folosite in Romania ca argument […]