A scris Augustin Cupsa un roman?!
- 27-07-2006
- Nr. 331
-
Bianca BURŢA-CERNAT
- Literatură
- 1 Comentarii
Augustin CUPSA Perforatorii Editura Cartea Romaneasca, Colectia „Proza“, Bucuresti, 2006, 224 p. Augustin Cupsa are 26 de ani, studii de medicina (cu o specializare in psihiatrie), un volum de versuri cu titlu rebarbativ – Prezent compus/recompus – si, de curind, o carte numita Perforatorii si livrata cititorilor ca roman (premiat la Concursul de debut al Editurii Cartea Romaneasca si la concursul de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din Romania). Pe coperta a patra a acestui volum, care marcheaza debutul in proza al autorului, doua texte mici si cam confuze, semnate de Nicolae Manolescu si de Ioan Grosan, ni-l recomanda pe Augustin Cupsa ca pe un tinar scriitor care promite sa lase urme in istoria literaturii romane. Prin ce anume? N-am prea inteles din recomandarile in chestiune. De altfel, descrierea facuta Perforatorilor de catre Nicolae Manolescu, conventionala si mustind de generalitati, s-ar potrivi pentru o multime de alte carti – si ele un amestec „de seriozitate si de ludic“, si ele scrise „cu precizie chirurgicala, dar si cu umor“ si imbogatite de „amanunte concrete, pitoresti sau picante“. Fraza alambicata a criticului incearca, pasa-mi-te, sa se plieze empatic prozei experimentale a lui Augustin Cupsa: „O proza plina de culoare, deloc tandra, cu un […]
Bianca Burta-Cernat desfiinteaza o carte care nu i-a placut cu asa-zise argumente descalificante si pentru un student la litere, cu atat mai mult pentru un critic.
D-na Burta-Cernat sustine ca despre „greata sartriana” s-a scris prea mult pentru ca tema sa mai poate fi exploatata cu folos. Problema este ca o tema, odata asimilata de literatura, devine bun de folosinta comun si inepuizabil. Despre prietenie, iubire, razboi, moarte, s-a scris de la Epopeea lui Ghilgames incoace si inca nu s-a plictisit nimeni de ele. In modernitate, orasul tentacular, alienarea, „greata” etc. etc. n-au facut decat sa se adauge temelor „eterne”. Dar au aceleasi drepturi.
Apoi, dumneaei considera catastrofal amestecul liricului in roman, afirmand ca avem de-a face mai mult cu un poem in proza. Estomparea granitelor dintre genuri este o realitate a literaturii secolului al XX-lea, in nici un caz inventia lui Augustin Cupsa. „Tehnica” in sine nu poate fi blamata.
In fine, D-na Burta Cernat spune ca nu avem de-a face cu un roman, pentru ca nu exista conflict, personaje, idei, sentimente, nimic… Rezultatul, fiind, dupa dumneaei, „ininteligibilitatea” cartii.
Eticheta de „roman”, in realitate, este in spiritul ludic al cartii. Avem o constiinta narativa unica, dar care, pe parcursul cartii, are vieti diferite si trei puncte fixe: doi prieteni si o iubita. Conflictul este al naratorului cu lumea, mereu ostila. Ambiguitatea textului este, ce e drept, derutanta pentru un cititor grabit. In plus, se mai cere simtul umorului. Iar daca d-na Bianca Burta Cernat n-a inteles cartea, asta nu inseamna ca e „ininteligibila”. Sensul e (si) la cititor.