Bianca BURŢA-CERNAT

Itinerariu spiritual ar putea fi citit în oglindă cu „manifestul orteguismului“, text foarte influent în epocă; e vorba de Tema vremii noastre (El tema de nuestro tiempo), titlu nemenţionat nicăieri de Eliade, nici chiar atunci cînd, în Memorii, strecoară un mic pasaj de unde ar trebui să rezulte că a abordat, la sfîrşitul anilor ’20, „problema generaţiilor“ independent de Ortega y Gasset: „Curînd, mi-am dat …

„– Durata studiilor din ce în ce mai redusă, discliplina slăbită, filozofia, istoria şi studiul limbilor abandonate, limba engleză şi ortografia ei abandonate treptat, iar în cele din urmă complet ignorate. Viaţa e scurtă. Înainte de toate, contează slujba, iar după slujbă distracţiile sînt destule! Ce rost are să înveţi altceva decît să apeşi pe butoane, să tragi de manete şi să fixezi şuruburile în …

Cînd pune în discuție „primatul literaturii“, sugerînd că într-o cultură matură – coerentă, solidă, decomplexată, deprovincializată – literatura este un domeniu alături de altele, la fel de importante, iar nu regina balului (nu mai mult decît filozofia, istoria sau științele, fie ele „tari“ sau „slabe“), autorul Itinerariului spiritual formulează, deși în alți termeni, o observație întemeiată. Numai că el nu se întreabă ce anume motivează …

Autocontradicţiile sînt frecvente în Iti­nerariu spiritual, text-manifest – entuziast, efervescent, amestecînd reflecţii autentice şi inflamări juvenile, ipoteze ingenioase şi paradoxuri facile. Eseistul respinge, cum am văzut, politicul, dar textul său e politic pînă în cele mai fine articulaţii ale sale; se pretinde anti-hegelian în concepţia asupra istoriei, dar demonstraţia sa se dezvăluie tributară hegelianismului; vede rupturi acolo unde există, de fapt, o continuitate firească; proclamă …

Are dreptate Florin Ţurcanu – amintindu‑ne că „prima intrare pe scena politică a tinerimii de după război avusese caracterul unei contestaţii politice“1 – să examineze cu o oarecare suspiciune apolitismul invocat de autorul Itinerariului spiritual: „Chiar dacă îşi descrie propria generaţie ca fiind apolitică, existenţa acestui tineret politizat, care apărea ca un actor colectiv distinct, trebuie să fi influenţat totuşi imaginea pe care Eliade şi‑a …

În vara lui 1927, la sfîrşitul celui de-al doilea an de studii universitare, tînărul Mircea Eliade, student la Facultatea de Litere şi Filozofie, obţine prin concurs o bursă la Geneva oferită de Societatea Naţiunilor. „În principiu, trebuia să urmăm nişte cursuri de­spre structura şi viitorul Societăţii Naţiunilor, dar eu m-am mulţumit să mă înscriu la Biblioteca Universităţii şi să citesc cărţi inaccesibile la Bucureşti“1 – …

După istoriile atît de complex orchestrate din Viaţa lui Kostas Venetis, Textele de la Monte Negro, Moartea lui Siegfried sau Năluca, Octavian Soviany – unul dintre puţinii autori români contemporani despre care se poate spune că sînt „scriitori totali“, ilustrîndu-se în genuri pe cît de variate, pe atît de dificil de stăpînit, toate împreună şi fiecare în parte, la nivel de excelenţă – pare să-şi …

Într-un dosar Tel Quel despre disidenţă şi, în particular, despre disidenţa literară din Europa de Est de după instalarea Cortinei de fier, dosar coordonat spre sfîrşitul anilor ’70 de Julia Kristeva şi de Guy Scarpetta1, Georges Nivat defineşte scriitura disidentă în termeni de „provocare“ – estetică şi politică deopotrivă – a unui discurs dominant, de „transgresiune sub toate aspectele“, de forţare a limitelor de expresie …

Ca formulă ce mixează, într-un cockteil narativ cu multe nuanţe de originalitate şi cu efect puernic asupra cititorului, ingrediente precum fantasticul ori oniricul, dialogul frust, foarte bine dramatizat, şi insertul descriptiv cvasipoematic sau realismul magic care intersectează oaze de realism propriu-zis, a doua carte a lui Tudor Ganea se înscrie, în chip firesc, pe aceeaşi linie cu volumul de debut, Cazemata (2016). Cu deosebirea că …

Despre literatura românească a anilor ’90 a început, de cîţiva ani, să se vorbească mai des şi mai aplicat. Apar deja primele încercări de sinteză – dincolo de obişnuitele volume de articole, numeroase şi relevante numai pînă la un punct, pentru că urmăresc peisajul literar de la firul ierbii, cu minime scanări ale ansamblului –, alături de primele colecţii de documente. Cine va intra, din …

O poveste şi un adevăr subiectiv care să încapă într-o frază – lungă, bine ritmată, cu ramificaţii atent controlate şi promisiuni de complexitate –, aceasta este, în linii foarte generale, schema jocului livresc căruia i se dedă naratorul micii istorii „ego-grafice“ din Aleea Zorilor – recentul experiment prozastic al lui Andrei Crăciun. Autorul e un tînăr jurnalist, iar cartea (un microroman, poate, dacă ţinem să …

Proza Simonei Antonescu – autoare, deja, a trei cărţi ale evaziunii în epoci mai vechi, dincolo de obsesiile prezentului sau ale trecutului recent (acestea din urmă oarecum supralicitate în ultimii 20 de ani...) – arată că ficţiunea cu subiect istoric poate fi oricînd nu numai atractivă, ci şi consistentă literar, în afara sau împotriva oricăror mode ori trenduri. Sigur că în alte literaturi o precizare …

Figură extravagantă şi controversată a literelor româneşti dintre cele două războaie mondiale, Sorana Gurian (1913?-1956) rămîne încă o scriitoare de redescoperit şi de revalorizat. La Sburătorul, „ovreicuţa de la Iaşi cu piciorele rupte“, cum o numeşte undeva E. Lovinescu, cucereşte, pe la sfîrşitul anilor ’30, interesul şi simpatia cenacliştilor. În Agendele lovinesciene, prozele autenticiste citite la cenaclu de această autoare primesc aproape întotdeauna calificative superlative: „magistrală“, …

După Matei Brunul (2011), unul dintre romanele de vîrf ale literaturii române din ultimul deceniu şi jumătate, următorul volum al lui Lucian Dan Teodorovici s-a lăsat aşteptat. Şi nu oricum! – dat fiind că excelenţa cărţii de acum şase ani impune, inevitabil, exigenţe sporite faţă de proza pe care autorul o va publica de aici înainte. Cel care cheamă cîinii (2017) este, (şi) din această …

Tudor Ganea (n. 1983) este autorul unuia dintre cele mai convingătoare volume de debut din proza ultimilor ani. Despre Cazemata s-a scris deja destul de mult şi, pe bună dreptate, foarte favorabil, fără supralicitările care însoţesc uneori apariţia cărţii unui tînăr susţinut insistent – poate şi din raţiuni extraestetice (coterii sau alte apartenenţe...) – de congeneri. Nu e cazul, căci Cazemata s-a impus aproape de …

Numărul 66 – din decembrie 2016 – al revistei franceze Poésie première (publicaţie sub­intitulată Revue poétique et littéraire şi editată de Asociaţia „Poésie/première“, sub preşedinţia scriitoarei Martine Morillon-Carreau) are în prim-plan un dosar consacrat poeziei din Republica Moldova, realizat de Doina Ioanid şi Jan H. Mysjkin, cărora le-a revenit sarcina de a antologa şi de a traduce poemele autorilor selectaţi în acest grupaj. Este vorba, …

Unul dintre atuurile prozatoarei Doina Ruşti, reconfirmat şi de cartea recentă, Mîţa Vinerii, este uşurinţa în a imagina o poveste şi în a-i desfăşura, tacticos şi alert în acelaşi timp, firul – de pe un „ghem“ de ipoteze ficţionale pe cît de fantezist, pe atît de rotund şi de strîns înfăşurat. Materia „textilă“ variază de la o carte la alta, împletind subiecte din realitatea istorică …

Semnalam săptămîna trecută două numere dintr-o revistă-caiet ce apare din 2011 la Paris, la iniţiativa şi sub conducerea editorului, eseistului şi prozatorului Philippe Barrot, Chroniques du çà et là. Numerele respective (8 şi 9/2016) sînt consacrate unor literaturi europene „marginale“ – din Bulgaria, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Ţara Galilor, Slovenia, Cehia, Ţările de Jos, Portugalia, Scandinavia –, prezentate atractiv şi cu detalii suficient de relevante. …

Revistă-caiet (cu periodicitate semestrială), Chroniques du çà et là apare, din 2011, la Paris, la iniţiativa şi sub conducerea literatului şi editorului Philippe Barrot – care a lucrat, aproape două decenii, pentru Editura Robert Laffont şi a colaborat cu Maurice Nadeau la realizarea revistei La Quinzaine littéraire. (E important să notăm că Philippe Barrot a publicat două romane şi este cercetător consultant în probleme de …

Dacă în lumea noastră literară „deschiderea“ deseori proclamată şi teoretizată ar depăşi nivelul declaraţiilor de intenţii, o ficţiune precum acelea ale lui Flavius Ardelean (tînăr prozator – născut în 1985, la Braşov – avînd deja cinci volume la activ) nu ar avea cum să treacă neobservată. Aducînd laolaltă imaginativitate, idei, virtuozitate narativă, intuiţie a umanului şi, poate, a unei dimensiuni ce transcende umanul, cărţile acestui …