Scriitorii si Securitatea
- 07-09-2006
- Nr. 337
-
Bianca BURŢA-CERNAT
- Actualitate
- 2 Comentarii
Saptamina trecuta (miercuri, 30 august) Uniunea Scriitorilor din Romania a gazduit in Sala Oglinzilor o dezbatere pe marginea unei teme de sezon: colaborarea scriitorilor cu Securitatea inainte de 1989. Dezbaterea a fost initiata in urma unui apel lansat de Eugen Simion (actualmente directorul Institutului National de Stiinte si Arte de pe linga Academia Romana), alarmat de amploarea pe care ar putea sa o capete discutiile deloc linistitoare despre o „dosariada“ cu eroi recrutati din lumea scriitoriceasca. Eugen Simion si presedintele USR, Nicolae Manolescu, si-au dat mina intru calmarea spiritelor si domolirea agitatiei legate de eventualii turnatori infiltrati odinioara printre scriitori. Nicolae Manolescu a tinut sa precizeze ca scopul acestei intilniri nu poate fi demascarea sau discutarea vinovatiei vreunui membru USR. Mai mult decit atit, a lasat sa se inteleaga ca acuzatiile la adresa scriitorilor care au colaborat cu Securitatea ar fi pripite si injuste. Scriitorii informatori ar fi, de fapt, niste victime ale regimului comunist opresiv si ar merita sa beneficieze de intelegere, de compasiune, in nici un caz de blam. in plus, nu ne putem ingadui sa-i judecam pe altii cita vreme nu ne-am aflat in situatia lor, cita vreme n-am fost santajati, amenintati, urmariti. Apoi, e de parere […]
Colaboratorii post-decembristi la fel de vinovati ca cei dinainte de 1989
Reportajele din presa romaneasca, dedicate desfasurarii Colocviului pe tema „Scriitorii si Securitatea”, organizat miercuri 30 august a.c. de Uniunea Scriitorilor din Romania in colaborare cu ziarul Ziua si Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, mi-au prilejuit cateva constatari privind evolutia abordarii, in fine, de catre scriitori a subiectului „fierbinte” in zilele acestea: colaborarea cu Securitatea. Dupa ce Dosariada i-a luat in colimator pe actualii politicieni (fostii activisti reciclati), pe ziaristi, pe ierarhi si pe sportivi cu scopul vadit de a demonstra ca sistemul dictatorial-comunist, desi impus din afara, a prins radacini si a functionat ca la carte, la comanda PCR si sub teroarea Securitatii, Armatei si Militiei, cu ajutorul neprecupetit al romanilor insisi, iata ca s-au sesizat si scriitorii, „dornici”, si ei, potrivit unui titlu din Ziua „sa isi vada dosarele”. Sau, mai degraba, sa ii „demaste” si, eventual, sa-i readuca la statutul de simplii muritori pe acei dintre confrati care le-au luat-o inainte, turnand si colaborand cu Securitatea in goana dupa onoruri, favoruri si faima literara.
Ce i-o fi apucat, asadar, pe scriitori, asa, dintr-o data, sa vrea sa stie ce pana nu de mult nu catadixeau sa afle? In editorialul sau, in editia din 29 august a.c. a Romaniei libere, chiar in preziua colocviului, Nicolae Prelipceanu relata cum la alegerile din 2001 pentru conducerea USR un „scriitor a intrebat sala, de la tribuna, daca nu vrea sa afle adevarul despre un candidat la presedintia USR asupra caruia pluteau tot felul de banuieli, iar sala a raspuns cu un cor de urlete, «Nuuu!»”. Nu-i de mirare ca la alegerile din 2005, Nicolae Manolescu a fost votat presedinte, membrii USR contand pe promisiunea acestuia ca, odata ales, nu va cere deschiderea dosarelor scriitorilor. Promisiune intarita prin apararea lui Eugen Uricaru, pe motiv ca CNSAS-ul nu are dovezi ca acesta a fost informator. Ca pe urma sa se dovedeasca contrariul. De unde, deci, aceasta dorinta brusca de a vedea/citi dovezile mizeriei morale si spirituale in care s-au complacut scriitorii timp de atatea decenii? S-au ridicat voci, din randul breslei, care sa ceara imperios organizarea unei dezbateri in plen asupra „contributiei” condeierilor la edificarea societatii socialiste multilateral dezvoltate?
Raspunsul ni-l da, in parte, Eugen Simion, fost presedinte al Academiei Romane, intr-un editorial aparut in editia din 26 august a ziarului Ziua: „L-am auzit pe dl. Ticu Dumitrescu vorbind intr-o seara la TV despre dosarele scriitorilor. Dosarele de securitate, bineinteles. Nu stiu ce intentii are CNSAS-ul in aceasta privinta, dar un fapt mi se pare util sa facem: inainte de a fi judecati de altii, scriitorii sa incerce sa judece ei istoria lunga si accidentata prin care au trecut. Iata pentru ce i-am propus zilele acestea lui N. Manolescu, presedintele Uniunii Scriitorilor, sa inceapa repede seria unei dezbateri pe aceasta tema.” Si presul USR Nicolae Manolescu s-a conformat „repede” propunerii prietenului sau (doar si acesta a organizat un al doilea scrutin pentru ca Manolescu sa fie ales membru plin in Academie, dupa ce a fost respins la prima incercare; NU a fost ales nici la a doua!). De fapt, lui Eugen Simion nu i-a trebuit mult ca sa-l convinga pe Nicolae Manolescu, aflat pe aceeasi lungime de unda cu el, prin declaratii precum ca: „Sunt putin impotriva acestui cazan in care fierbe toata mizeria. La CNSAS se iau decizii fara o analiza detaliata, impreuna cu presupusii colaboratori, a conditiilor in care au fost date notele informative.” Si a convocat urgent, de coniventa cu Eugen Simion si Augustin Buzura (un alt fost presedinte: al Fundatiei Culturale Romane, sub patronajul lui Ion Ilici Iliescu), colocviul din 30 august a.c. dedicat relatiei scriitorilor cu Securitatea. Pentru Nicolae Manolescu, „colaborarea cu fosta Securitate este doar o problema morala. In cazul nostru, nu este vorba de functii fiindca a fi scriitor este o profesie.” Uitand, amnezicul Manolescu, sa spuna despre nenumaratele sale functii: de director de revista, de editura, presedinte de Uniune , fost presedinte de partid „pacait”, ca sa nu mai amintim de ultima functie, de ambasador. Si nici despre functiile lui Eugen Simon, sau ale lui Augustin Buzura nu are habar.
In realitate, initiativa Simion-Manolescu are substrate mult mai perverse. Dincolo de prevenirea unor initiative mult mai viguroase, in continuarea repetatelor dezvaluiri facute de Paul Goma privitoare la faptele nedemne ale scriitorilor pe timpul dictaturii, cei doi, impreuna cu altii, eiusdem farinae, incearca sa justifice comportamentul odios si las al unei bresle care ar fi trebuit sa-si uneasca vocea la demascarea ororilor regimului totalitar si nicidecum sa colaboreze si sa contribuie la legitimarea acestuia. A veni cu explicatii precum „in vremurile de restriste ale dictaturii Consiliul Uniunii Scriitorilor Romani a reprezentat un for extrem de incomod comunismului” sau „sedintele Consiliului, ai carui exponenti erau alesi prin vot secret, se organizau dezbateri politice care reprezentau veritabile pericole pentru sistem” constituie o grava impietate la adresa celor care au suferit cu adevarat si au pierit in inchisorile, lagarele, centrele de reeducare si domiciliile fortate de trista amintire. Asemenea nerusinatei pretentii a lui Nicolae Manolescu ca el „a rezistat prin cultura”. Avand post de universitar (cu pile, printre altii, de la Ion Ilici Iliescu), calatorind la Paris, sa vada si s-auda ce mai ziceau/faceau Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, si fiind, potrivit unui comentariu pe forum, la articolul din Ziua despre colocviu, „un oportunist de mare clasa care chiar daca nu a fost turnator si nici membru PCR, a avut mare grija sa-i pupe unde trebuie atat pe fostii comunisti cat si pe actualii.” In special pe Ion Ilici Iliescu, pe care l-a legitimat dupa Mineriada sangeroasa din Bucuresti, numindu-l Om cu „O” mare si pentru a carui consolidare la putere a scindat Alianta Civica, formandu-si partid, PAC, ca sa fie si el sef de partid.
Concluziile Colocviului, asa cum rezulta din discursurile lui Nicolae Manolescu si Eugen Simion, par sa fie o pledoarie in favoarea unei aprecieri diferentiate privind colaborarea scriitorilor cu Securitatea, vizand exonerarea cel putin a unora dintre ei. „Ceea ce reprezinta un scriitor este opera lui. Sa nu cumva sa fie loviti si denuntati pentru orice fleac cei mai valorosi dintre noi.,” a declarat Eugen Simion. La care Nicolae Manolescu adauga ca „Toti am avut momentele noastre de slabiciune”. In afara de el, fireste, egomaniacul incurabil, care a „rezistat” (uitand sa mai spuna „prin cultura”), fiindca, marturiseste el, „nu m-a amenintat nimeni, nu m-a pus nimeni la incercare”. Ei, acum stim cum si de ce a rezistat Nicolae Manolescu.
Observatiile de mai sus, laolalta cu numeroasele dovezi constatate in activitatea postdecembrista a celor doi, de cardasie cu Ion Ilici Iliescu, m-au indemnat sa adaug un comentariu la articolul din Ziua (editia din 31 august a.c.) privind colocviul „Scriitorii si Securitatea”. In el, subliniam faptul ca cei care au colaborat dupa decembrie 1989 sunt tot atat de vinovati ca si cei care au colaborat si turnat inainte de Lovitura lui Ion Ilici Iliescu. Fie ei cu state vechi, fie ei noi-veniti. I-am dat drept exemple de colaboratori postdcembristi pe Nicolae Manolescu si Eugen Simion, care, apeland la tertipurile lor presupus-academice, au contribuit la mentinerea regimului neocomunist al PCR-FSN-PDSR-PDS pe inca 16 ani.. Primul, continuandu-si rezistenta prin cultura, practicand cenzura (vezi cazul Paul Goma) si bunul plac, prin decizii arogante si arbitrare la Romania literara si la USR, iar al doilea prin propovaduirea printre intelectuali a unui fals „apolitism” (angajat in fapt la sprijinirea lui Ion Ilici Iliescu). Este o RUSINE ca intelectualitatea romaneasca ii accepta pe acesti oportunisti si colaboratori pre- si post-decembristi in posturi de conducere.
Vrem sã facem un proces al comunismului fãrã sã luãm la întrebãri comuniºtii veninoºi. Tot aºa, acum, cu ocazia dosariadei, este incriminatã Securitatea, în ansamblul ei, pentru a scãpa elementele colaboratoare printre degete ºi pentru a rãmâne bine-merci în funcþiile lor bine plãtite, din banii noºtri.
E uimitor cum intelectualii turnaþi la securitate de Sorin Antohi ºi alþii de teapa lui pot plânge de mila sãracului delator, incriminând Securitatea, în ansamblu, ºi dând vina pe vitregia timpurilor. Aceste timpuri au fost trãite ºi de alþi intelectuali ºi nu s-au mai apucat sã colaboreze cu Securitatea; e drept, nici funcþii bine plãtite n-au obþinut.
Colaboratorii Securitãþii erau recrutaþi din cei care, neavând ºanse profesionale, voiau sã parvinã cu orice preþ. Au parvenit, ºi-au atins scopul, e cazul sã mai ºi demisioneze. Dacã vom construi o altã societate cu aceiaºi parveniþi securisto-comuniºti, într-o bunã zi ne vom întoarce la comunismul lor.
Cunoaºtem un proces de masivizare moralã, nu de asanare. Masivizarea este o metodã de inginerie geneticã de mãrire artificialã a unui corp viu. În cazul nostru, corpul viu e societatea, care creºte în cantitate, nu în calitate.
Ioanichie OPREAN