Petre Solomon, confrate si confident al lui Paul Celan
Prilejuri conjugate pentru a reflecta, din perspective noi, asupra unei prietenii inconfundabile
- 02-11-2006
- Nr. 345
-
Geo ŞERBAN
- MEMORIALISTICĂ
- 0 Comentarii
Petre SOLOMON „Am sa povestesc cindva aceste zile…“, Pagini de jurnal, memorii, insemnari Editie ingrijita de Yvonne Hasan Editura Vinea, Bucuresti, 2006 Poetul, traducatorul si eseistul Petre Solomon revine in atentia cititorilor – la 15 ani de la moartea sa – prin aparitia volumului memorialistic „Am sa povestesc cindva aceste zile…“. ingrijitoarea editiei, legatara scriitorului ca sotie, Yvonne Hasan, lasa a se intelege ca e vorba de un prim lot dintr-o reconstituire la care el tocmai lucra pe cind, subit, i-a cedat cordul. Reconstituirea priveste mediul familiei, anii de studii, tatonarile viitoarei cariere literare, inclusiv un scurt interludiu in postura de emigrant pe meleagurile Palestinei, din primavara lui 1944 pina in toamna lui 1946. Referinte documentare riguroase alterneaza cu amintiri colorate afectiv, incit, pagini dupa pagini, prind viata frinturi dintr-o epoca teribil de convulsionata, la limita dramei pentru cineva – precum autorul in cauza – vizat direct de masuri represive impotriva evreilor, discriminati, haituiti, impinsi catre marginea societatii, pinditi, de la un moment la altul, de spectrul anihilarii fizice, de la care cauta scapare prin refugiul intempestiv, odata cu adepti ai solutiilor sioniste. Biografia proprie se ingemaneaza si iese implinita din evocarea paralela a altor existente, in special a celor […]