Sorana

Sorana Coroama a plecat, se pare ca alungata, incredibil, de-o viroza. E cazul sa ne adunam in noi insine si sa facem putina ordine. Sorana (au ramas azi foarte putini care sa depuna marturie) e un soi absolut unic de emblema a celei mai ciudate – mai fertile si, simultan, mai schizoide – epoci din secolul de gratie al teatrului romanesc. Provenea dintr-o succesiune lunga de generatii aristocratic-intelectuale ale auritului Iasi, cu mama, Mansi Barberis, ilustra compozitoare, si cu tata boier de vita. Sorana a fost (ce stupid e trecutul! e mult mai cuviincios este) o fiinta independenta, chiar in vremurile in care independenta femeii parea un soi de maladie de care e bine sa te feresti. S-a casatorit mai intii, elegant, in mediul din care provenea, iar mai apoi, din romantism vulcanic, cu poetul-medic Dominic Stanca, a carui memorie a slujit-o cu infinita dedicatie. Sorana a fost prima femeie care a spart cu bravura ponciful ca regia de teatru e o meserie de barbati, ducind visul iubitei sale profesoare, Marietta Sadova, pina la capat si chiar dincolo de capat (si in regie, si in profesorat). Sorana, dragii mei, a condus propria ei masina pina dupa saptezeci de ani, a […]