Piaza rea

Mi-am petrecut vara trecuta colectionind fragmente din ultima carte a lui Gheorghe Craciun. Parca am fost piaza rea. Dar si el… De nimic nu s-a temut mai mult decit de batrinete. „imbatrinesc. De fapt, despre asta tot vreau sa scriu si n-am curajul.“ „Poti sa iubesti si imbatrinirea unei femei? Cel mult o tolerezi.“ „Cel mai ingrozitor lucru din lume: batrinetea.“ „Batrinetea isi bate joc de noi.“ „Forma suprema a iubirii fata de propria-ti persoana e acceptarea batrinetii ca rol, ca tipar in care te lasi absorbit.“ Gheorghe Craciun nu s-a lasat absorbit. Temerea lui l-a facut sa-si suspecteze „miopia“: „imi apropii atit de mult privirea de pamint, ca dau cu nasul in obiect. Sint un miop si lucrul se vede cel mai bine in proza mea.“ De moarte, Gheorghe Craciun s-a temut ca scriitor: „Mori din momentul in care ai acceptat repetabilul.“ Eroare fatala: s-a grabit. A fost departe de acel moment. S-a temut sa nu devina spirit: „Atenuindu-si functiile vitale, imbatrinind, trupul devine spirit.“ A deveni spirit i s-a parut grotesc. El este un scriitor al corpului: „Daca esti scriitor adevarat, nu poti sa scrii decit despre corp.“ Nu stiu daca este asa. Fapt e ca, alaturi de […]