Imi pare extrem de rau ca a murit George Craciun

Imi pare extrem de rau ca a murit George Craciun. Abia reluasem o prieteneala ce are deja peste 25 de ani, dupa un timp masurat nu doar in ani si spatiu, cind rasucelile propriilor noastre biografii au facut sa avem contacte sporadice. Abia apucasem sa reinnodam firul unor intimplari ce ne legau mai mult de trecut decit de viitor. Abia apucasem, intr-o lunga conversatie si calda revedere, sa refacem traseul unei generatii de scriitori din care tot disparem, unul cite unul. Abia apucasem sa-i citesc ultimele carti si sa apreciez efortul lui de a nu ceda mizeriilor conjuncturalului. Abia apucasem sa-i admir tenacitatea de a nu se resemna si de a nu renunta la ceea ce numim, superfluu si mizericordios uneori, literatura. Chiar credea in ea, in destinul literaturii, al marii literaturi. De ieri si de azi. Jurnalul la Pupa russa va trebui recitit si din aceasta perspectiva: ca miezul vietii nu este in existenta, ci in creatie. Venea „acolo“, in text, cu argumentele mintii ce pot transcende mizeriile trupului tot atit de stiutor. Din nefericire, doar trupul este muritor. imi pare extrem de rau ca a murit George Craciun.