INTERSECTII. Dezbateri globaliza(n)te
- 08-02-2007
- Nr. 358
-
Michael FINKENTHAL
- Rubrici
- 0 Comentarii
Globalizarea incalzirii sau mai degraba incingerea disputelor in jurul globalizarii? Aceasta pare a fi intrebarea care se impune la lectura articolului extrem de interesant al colegului nostru Alexandru Hancu, Vine Armagedonul climatic sau ne sperie ecologistii? (aparut in numarul precedent al Observatorului cultural). Conferinta pe tema IGA – incalzirea Globala Antropogena – s-a incheiat la Paris saptamina trecuta, cu prezentarea unor fragmente dintr-un raport stiintific care, aparent, acrediteaza ideea unui efect de sera accelerat, indus de activitatile umane excesive in domeniile transportului, al industriei si al consumului de energie. Articolul mentionat contine, in afara multor detalii semnificative, doua observatii care mi-au atras atentia: prima este aceea ca „ecologia este stiinta, ecologismul e politica“. Dificultatea „omului de rind“ chemat, intr-un sistem democratic, sa participe la procesul de decizie este dubla: sa-l inteleaga pe omul de stiinta ii este greu, iar in politicieni nu are incredere. Cum poate el sa ajunga la o decizie rezonabila in aceste conditii? Daca e sa judecam starea ecologica a globului, pe cine sa credem: pe Al Gore, care oscileaza euforic intre un Oscar si premiul Nobel (pentru pace?) sau pe autorii modelelor climatologice, profesori la cele mai prestigioase universitati si centre de cercetare din lume, care […]