Esecuri ale inteligentei
- 22-02-2007
- Nr. 360
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 0 Comentarii
José Antonio Marina – „cap de afis, impreuna cu Fernando Savater, al filozofiei spaniole din ultimele decenii“, dupa cum sta scris pe pagina de prezentare a volumului Inteligenta esuata. Teoria si practica prostiei, aparut anul trecut la Editura Polirom – recunoaste ca a fost dintotdeauna interesat de prostie, boala pe care o considera cea mai mare amenintare la adresa umanitatii. Si pentru ca termenul „prostie“ a ajuns sa fie perceput drept insulta, filozoful spaniol prefera sa vorbeasca despre „esecuri ale inteligentei“ la nivel individual si colectiv deopotriva. Dar cum si cind esueaza inteligenta? „Atunci cind este incapabila sa se adapteze realitatii, sa inteleaga ce se intimpla sau ce ni se intimpla, sa rezolve problemele afective, sociale sau politice; cind greseste in mod sistematic, propunindu-si scopuri absurde sau incapatinindu-se sa foloseasca mijloace ineficiente; cind nu fructifica ocaziile; cind hotaraste sa-si amarasca viata; cind se prabuseste din cauza cruzimii sau a violentei“. Raspunsul oferit de José Antonio Marina de-a lungul celor aproximativ 200 de pagini este unul foarte nuantat, cu atit mai mult, cu cit autorul nu antagonizeaza inteligenta si prostia, ci analizeaza modul in care inteligenta structurala devine prostie atunci cind este prost utilizata. Marele paradox al inteligentei – „o persoana […]