Al saptelea simt
Fragment din volumul (in pregatire) De senectute
- 31-05-2007
- Nr. 374
-
Mariana SORA
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
Moartea imi da tircoale. Se tine la o oarecare distanta. in jur, pe unde ma ocoleste, simt un usor virtej de aer rece. intinde un brat scheletic spre mine, o mina descarnata, dar apoi se retrage, se indeparteaza, dispare. Cineva ma apara. I-am fost incredintata si m-a luat in primire cind m-am ivit pe lume; i se spune – asa, pentru copii – inger pazitor. ii simt proximitatea numai de citiva ani, dar din ce in ce mai des. Cind esti tinar, poate nici n-ai nevoie intr-atit de un ajutor de acest fel, din partea unui duh blind si prietenos, cum ti se pare ca este, insa cu virsta… Prezenta sa mi s-a revelat de citeva ori, l-am simtit in spatele meu, aproape, tangibil parca, si m-am cutremurat. Valuri de fiori mi-au trecut pe spinare. Mai ca-mi venea sa ma intorc brusc… ca sa-l surprind… Ce aberatie! Ce blasfemie! Covirsita de prezenta sa nevazuta, am cazut in genunchi. Da, creste in noi credinta in supranatural: – oare ne copilarim? Sau se ascut unele simturi in timp ce scade acuitatea celorlalte, a celor necesare vietii sociale – vazul, auzul, pina si cel al echilibrului, aducind cu sine nesiguranta la umblat (de […]