ARTE VIZUALE. Ghiveci (s)nobiliar

Note pe marginea expozitiei Culorile avangardei, 1910-1950, deschisa joi, 12 iulie 2007, la Muzeul National de Arta al Romaniei, Bucuresti Daca exista vreo epoca in istoria artei romanesti pentru a carei legitimare pe plan universal sa poti milita cu sens si bune rezultate, fie ca esti artist plastic, fie critic mioritic, aceasta este, neindoielnic, perioada interbelica. Pentru ca abia in anii ’20 fondul cultural pina atunci fragmentat, coaguleaza intr-o vasta canava, intr-un generos grund pe care interactiunile, competitiile si aprecierile valorice incep sa traiasca si sa fie relevante (si) dincolo de granitele natiunii „Mari“. Literatura nu mai traieste prin „scintei“, ci produce constant opere comparabile cu cele internationale (Tudor Arghezi, Anton Holban, Ilarie Voronca, Camil Petrescu, Mircea Eliade, Eugen Ionescu) si angajeaza permanent dezbateri teoretice importante, lupte de idei pure si dure (Garabet Ibraileanu, P.P. Perpessicius, Mihail Dragomirescu, G. Calinescu); apar, alaturi de perlele ginditorilor locului, disputele filozofice (Nae Ionescu vs. Lucian Blaga, Mihail Ralea, Tudor Vianu). Arhitectura Bucurestilor este, in epoca, desi neuniforma, semnul spiritual concret al constientizarii propriilor puteri, al explorarii profesionale a posibilitatilor nou aparute pentru arhitectii vremii, iar importantele texte critice ale acestora (G.M. Cantacuzino, Cincinat Sfintescu, Horia Creanga, Marcel Iancu) dovedesc fara tagada profunda lor […]