Cind artistii contemporani vorbesc, muzele tac si asculta (I)

Vorbesc cu multi artisti romani tineri. Se intimpla sa aduc in discutie opera unui alt artist roman mai in virsta, daca nu chiar intrat in „galeria nationala“. In acel moment tinarul artist incepe sa dea citiva pasi inapoi. Discutia urmeaza aproape imprevizibil acelasi curs. Dupa ce rostesti numele artistului roman sa zicem „clasic“, daca mai faci si o comparatie cu arta sa, incepe alunecusul. Reperele artistilor tineri sint putin recunoscute in arta romaneasca. Multi spun ca vina lor e ca s-au nascut aici, mai toti au o oarecare aversiune fata de invatamintul artistic romanesc. Altii incearca sa ignore si sa nu problematizeze. Pentru unii dezamagirile sint la fel de mari pe cit este si talentul neimpartasit prin absenta publicului. Aproape nici un artist nu se regaseste ca un continuator al scolilor de pictura, sculptura, grafica, fotografie ori decorative romanesti. Exista o ruptura mare si marturisita la tot pasul. Ba mai mult, arta si climatul artistic de dinaintea momentului actual sint acuzate de falsuri estetice, propaganda, vitregie a mijloacelor de exprimare care, in loc sa dezvolte un gust estetic, au produs indepartarea publicul de arta si multiple grave crize de perceptie, interpretare si comunicare. Cu toate acestea, semnele de vigoare ale […]