Calea spre Dumnezeire a lui Vernon Little

D.B.C. Pierre Tap ispititor Traducere de Cristina Barbu si Lucian Sarbu, Editura Humanitas, Colectia „Raftul intii“, Bucuresti 2005, 356 p. Nu stiu cine a dat startul acestei serii absolut naucitoare (ba da, stiu: Salinger, dar oarecum intr-o alta forma) de romane ce intra in pielea unor copii geniali-neadaptati-cu nevoi speciale… In orice caz, e un adevarat dezmat in ultima vreme: Mark Haddon, Jonathan Safran Foer, Roddy Doyle, M.J. Hyland, ba chiar si Rushdie in Copiii din miez de noapte si – de ce nu? – T.O. Bobe. Reteta sufera modificari, bineinteles, in functie de autor si de punctul de bataie al acestuia, insa, daca te pune naiba sa citesti doua asemenea romane unul dupa celalalt, nu ai cum sa scapi de senzatia unui déjà (nu neaparat suparator) vu… Tap ispititor al australianului-mexican D.B.C. (Dirty But Clean) Pierre bate insa orice record. Cred ca a fost si o traducere infernala. Nu cred ca am citit vreun roman in care absolut toate personajele sa stilceasca cuvintele in halul asta. Mai e si contagios pe linga toate astea: dupa ce termini cartea, te trezesti ca primesti priviri nedumerite prin piata. Toata nebunia are loc in oraselul american Martirio, unde un adolescent mexican homosexual […]