Bogdan-Alexandru STĂNESCU

Downhearted Blues

„Istanbul, 10 decembrie 1961“ e data pe care o așază James Baldwin în încheierea unuia dintre cele mai puternice, mai dezordonate, mai delicate și mai „ispășitoare“ romane ale sale. I-a luat mult să ajungă în punctul acesta, în care să vorbească despre sinuciderea unui bun prieten muzician, să abordeze iubirea homosexuală și pe cea interrasială în toată complexitatea lor, „furia negrului“, „vinovăția albului“, să încastreze …

Citeşte articolul

Woman, interrupted

Leda, o profesoară universitară de 48 de ani, mamă a două fete, divorțată. O banală vacanță la mare, de una singură, un spațiu și un timp dedicate lenevelii și studiului. Fiicele sînt mari, au plecat deja de ani buni să trăiască în Canada, alături de tatăl lor, iar Ferrante introduce prima fisură, primul ghem de tensiune cînd își face protagonista să afirme că mutarea fiicelor …

Citeşte articolul

Un artist al subsolului (video)

Poate fi văzut pe YouTube un interviu luat lui David Foster Wallace de o televiziune germană, lung cam de o oră și jumătate, din care mai bine de trei sferturi îl ocupă ezitările celui intervievat, tăcerile, meditația lui de dinaintea fiecărui răspuns, alegerea cuvîntului potrivit, alegere tragică, pentru că nu se dovedește niciodată optimă. Se oprește de multe ori pentru a‑și întreba intervievatoarea: „Does this …

Citeşte articolul

Stîrnind plăcere dintr-un corp mort

„Cei singuri au cel mai tare insectar“, scrie un personaj feminin care își așază pe chip măști teratomorfe și bîntuie coșmarurile lui D Great Coman. Acest Dan Coman, poet și prozator bistrițean închis în propria poezie ca un scafandru într-un acvariu, este poate creatorul celui mai coerent și mai consecvent mediu poetic din literatura noastră de după convențional alesul an 2000. Așezat la intersecția neoexpresionismului …

Citeşte articolul

Despre restul nu se știe nimic

„Sosind în Fiorenza, Michelangelo s-a îngrijit – în cele trei luni cît a rămas acolo – de terminarea cartonului pentru sala cea mare, pe care gonfalonierul Pier Soderini voia s-o pună în lucru. Signoria a primit însă în acest timp trei misive din partea papii, care cerea ca Michelangelo să fie trimis neapărat înapoi la Roma; acesta, văzînd furia papii și temîndu-se de el, a …

Citeşte articolul

Începutul uceniciei. Cucerirea sobrietății

Al patrulea volum din saga memoriei lui Karl Ove Knausgaard este, poate, și cel mai direct în a așeza sub reflectorul anamnezei lupta dintre Tatăl care alunecă pe panta alcoolismului și a unei degradări accelerate și Fiul care se hotărăște să devină scriitor și să ia viața în piept. O luptă cu forțe inegale, pentru că tînărul de 18 ani este încă un copil terorizat …

Citeşte articolul

Bolaño „minor“ (IV)

Convorbiri cu tîrfe (asasine, bineînţeles)

„Stăteam închis într-o casă din Girona aproape fără nici un ban și fără nici o perspectivă de a avea bani, iar literatura era o vastă întindere minată unde toți îmi erau inamici, cu excepția unora dintre clasici (și nici aceștia toți), iar eu trebuia să mă plimb pe acest cîmp minat sprijinit doar de poemele lui Arhiloh, și orice pas greșit ar fi putut să‑mi …

Citeşte articolul

Bolaño „minor“ (III)

Cei răi, cei orbi și cei orfani

Probabil că cel mai detaliat și elegant profil al membrilor sectei imaginare din Literatura nazistă în America îl oferă nu Bolaño, ci un scriitor spaniol în al cărui roman scriitorul chilian este chiar personaj. Mă refer, bineînțeles, la Javier Cercas, care, în Soldații de la Salamina, reconstituie (construiește) portretul (mobil, caleidoscopic) al unui scriitor membru fondator al Falangei, scăpat în mod miraculos dintr-o execuție sumară …

Citeşte articolul

Bolaño „minor“ (II)

Enciclopedia imaginară a Răului

„Wilcock continuă să crească. În același timp, cartea lui, Templul iconoclaștilor, datorează mult Istoriei universale a infamiei a lui Borges, lucru deloc surprinzător, dat fiind că Wilcock a fost un prieten și un admirator al lui Borges. O Istorie universală a infamiei, la rîndul său, este îndatorată unui profesor de‑al lui Borges, Alfonso Reyes, scriitorul mexican care are o carte intitulată, cred, Portrete reale și …

Citeşte articolul

Bolaño „minor“ (I)

Pentru o mistică a Răului

„Sub numele de misticism, nu desemnez sistemele de gîndire cărora li se dă acest nume vag: mă gîndesc la experiența mistică, la stările mistice încercate în singurătate. În aceste stări, putem cunoaște un adevăr diferit de adevărurile care sînt legate de perceperea obiectelor (apoi a subiectului, legate în fine de consecințele intelectuale ale perceperii).“ Georges Bataille, Literatura și răul Cu atît mai sclipitoare pare acum mișcarea …

Citeşte articolul

„Fenomenul“ Ferrante (IV)

Cartea schimbărilor

Cel de-al patrulea volum al cvartetului napolitan Povestea fetiței pierdute vine, pentru cei care au ochi să vadă, ca o cheie menită se descifreze misterul real al autoarei Elena Ferrante. Romanul adîncește atît de mult problema identității, fie ea auctorială, fie de gen, fie ea colectivă, fie ea personificată de autobiografia scriitoarei Elena Greco (nu în mod întîmplător, poartă același prenume cu autoarea cărții) sau …

Citeşte articolul

„Fenomenul“ Ferrante (III)

Inventarea femeii. Body politic

Cei care pleacă și cei ce rămîn, cel de-al treilea volum al tetralogiei, este și cel mai politic dintre ele: Elena Greco își construiește, la fel de șovăitor cum procedase cu feminitatea, maturitatea de mamă, de ființă socială, într-un dialog agonic, de la distanță, cu vechea ei prietenă din copilărie. De data aceasta, fundalul pe care se construiește identitatea este unul extrem de convulsiv: romanul …

Citeşte articolul

Fenomenul Ferrante (II)

Anularea trupului. Exerciţii de automutilare

Observă Hélène Cixous (în eseul despre Rembrandt care deschide emblematica Stigmata) că, portretizînd-o pe Batșeba, Rembrandt portretizează îngîndurarea: o absență în trup, sufletul care lasă nudul ca pe un mormînt devastat. Îngîndurarea aceasta născătoare de interpretări e starea pe care Lila Cerullo o îmbracă pentru a înfrunta lumea: posibilitățile pe care le naște sînt infinite, de unde și reacțiile ei imprevizibile, violența pe care o așază …

Citeşte articolul

„Fenomenul“ Ferrante (I)

Misterele subiectivităţii

A trecut atîta timp de cînd scriitorul a primit cu umilință în mînă microfonul și s-a urcat supus pe scenă pentru că așa i-au spus editorul sau agentul, încît apariția abstrusă a cîte unuia care refuză cu demnitate rolul de saltimbanc, de „promotor“ al propriei opere ne bulversează. Dar nu-i nimic, pentru că vom transforma și acest refuz în spectacol ieftin. Îl vom urmări prin …

Citeşte articolul

Shaman 2.0

Îmi pun de ceva vreme întrebări în legătură cu limitele și posibilitățile criticii de poezie aflate în fața unei schimbări majore de paradigmă, căreia îi sîntem contemporani. Cred, nu fără o anumită satisfacție, că ea își trăiește, în fine, ultimele zile și că singura formă în care poate supraviețui este, poate, cea din Sfîrșitul continuu, imersiunea totală a lui Caraion în lumea poeziei lui Bacovia. …

Citeşte articolul

Va veni vara și va avea ochii tăi

Într-o lume realmente inundată de narațiuni, care se adună în viața noastră asemenea unor fire de apă ce se strîng în bazinul mării, cred că singura șansă a unui scriitor de a fi „adevărat“ și de a rămîne onest față de acest meșteșug este de a găsi tonul care să refuze lectura comună, uniformă. Este ceea ce izbește de la primele rînduri ale acestei cărți …

Citeşte articolul

Exilul și oroarea

Să debutezi astăzi cu proză scurtă SF îmi pare un act cu atît mai curajos cu cît nișa respectivă pare mai afectată de comercial decît cea a literaturii mainstream. Aici romanul face legea fără drept de apel, fiind universal acceptată dorința cititorului de SF de a evada, pe spații largi, în lumi alternative, în spații și teritorii ficționale speculative. Volumul lui Mihai Alexandru Dincă, un …

Citeşte articolul

Lupta cu viața (III)

Lupta cu viața (III)

De la această afirmație, peste care în general se trece, trebuie începută lectura sextalogiei knausgaardiene: pentru a putea începe să scrie literatură, scriitorul norvegian a trebuit să arunce peste bord balastul biografiei. Debarasarea de propria autobiografie – un proiect utopic – a condus la ambiția lui de a nota Totul și de a spune Adevărul. Traseul (luînd în calcul și finalitatea lui) pare oarecum similar …

Citeşte articolul

Dimineți florentine (II)

Năzuința lui Knausgård spre totalitate, spre un cumul de potențialități inepuizabile, nu e nici originală (ca metaforă a scriiturii), așa cum ea nu era originală nici la Proust. Pentru a înțelege mecanismul acesta al totalității, funcția atmosferei, a ambianței, a senzațiilor în cadrul recuperării trecutului, trebuie să recitim Dimineți în Florența, „ghidul“ florentin al lui John Ruskin: pentru a putea pătrunde și a te lăsa …

Citeşte articolul

Fuga de ficțiune (I)

Madlenă versus muncă

Mă gîndesc de cîțiva ani la începutul frumosului eseu dedicat de James Wood lui Knausgård („Total recall“, în The New Yorker, 13 august 2012), un eseu deghizat în cronică literară, așa cum îi stă bine oricărei chestiuni serioase. Cît de serioasă și de personală era abordarea lui Wood o arată, de fapt, chiar ultima lui carte, The nearest thing to life, o amplă meditație asupra …

Citeşte articolul