Despre singuratate, moarte si alti demoni

Mariana Codrut Ultima patrie Editura Paralela 45, Colectia „Biblioteca romaneasca“, Pitesti, 2007, 56 p. Luat repede, orice student din anii terminali de la Filologie ar insira trasaturile „optzecismului“ (transformandu-l deja in ism, ii conferim fenomenului coordonate de curent si il obligam sa functioneze ca atare): intertextualitate, ironie, parodie, textualism, tehnica, multa tehnica, cerebralitate, poezia cotidianului, biografism s.a.m.d. Cam aceasta ar fi lista-cliseu; in practica, ea se dovedeste a fi inoperabila. La inceputul deceniului al noualea, vocile poetilor nu se decantasera, astfel incit s-a creat impresia ca toti interpreteaza, cu variatii timide, aceeasi partitura deprinsa la cenaclu. Debutul unora in volume colective a dat apa la moara acestei ipoteze. Unii dintre pe atunci junii poeti nu au avut resurse sa nuanteze discursul tesut mimetic la debut si au ramas tributari unei maniere consumate, a carei sursa de inedit a secat de ceva vreme. Observand pericolul, Cartarescu, de pilda, a renuntat, onest, la poezie. Altii au persistat si si-au pierdut cititorii, contribuind si la platitudinile exegetice care s-au abatut asupra intregii „generatii“. Problema este insa alta: ca, din comoditate, operam si astazi cu imaginea datata a fenomenului, care s-a alcatuit din mers, pripit si inainte ca lucrurile sa se decanteze. Ca raminem […]