TEATRU. „Istoria Estului face parte din propriul nostru trecut“. Dialog cu Agnès TROLY
- 07-02-2008
- Nr. 409
-
Iulia POPOVICI
- Arte
- 0 Comentarii
Agnès Troly, directoare de programe la Théatre de l’Odéon din Paris, a venit de curind la Bucuresti, intr-o prima vizita in Romania, la invitatia Teatrului Odeon din Capitala. Odéon-ul francez are de putina vreme o conducere noua, intinerita odata cu noul director, regizorul Olivier Py, cu care Agnès Troly a lucrat mai bine de un deceniu la Orléans, iar schimbarea de directie a devenit vizibila in aceasta stagiune, cind la Odéon au fost invitati creatori europeni ai ultimului „val“ – Warlikowski, Latella, Ascher… –, estul Europei fiind una din „zonele de interes“ ale acestui teatru de traditie. Ati venit la Odéon, impreuna cu Olivier Py, de la Centrul Dramatic din Orléans, o institutie de cu totul alta factura, mult mai putin vizibila. E o schimbare atit de mare? Da, e foarte diferit. Dar, in acelasi timp, nu chiar atit de diferit. E vorba de un teatru mult mai important, mult mai mare, cu mai multe mijloace la dispozitie, dar si cu mult mai multe lucruri de facut. in plus, sintem in centru, la Paris, iar Franta e o tara foarte centralizata, chiar daca a facut mult din punct de vedere cultural in favoarea descentralizarii, a initiat centre dramatice si teatre […]