Timpul ca personaj principal

„Dintr-odata imi simt virsta“, mentiona in treacat, vara trecuta, profesorul Walter Biemel. Nimic deosebit la o asemenea virsta, totusi era pentru prima oara cind filozoful facea aluzie, cu modestia si discretia inegalabila ce-l caracterizeaza, la povara anilor. Chiar si in scurta retrospectiva autobiografica scrisa pentru volumul omagial Arta si adevar, aparut in 2003 ca numar special al revistei Studia phaenomenologica, Biemel isi privea viata ca stind sub semnul norocului si al fericirii (Glück). „Dintr-odata imi simt virsta“, mentiona in treacat, vara trecuta, profesorul Walter Biemel. Nimic deosebit la o asemenea virsta, totusi era pentru prima oara cind filozoful facea aluzie, cu modestia si discretia inegalabila ce-l caracterizeaza, la povara anilor. Chiar si in scurta retrospectiva autobiografica scrisa pentru volumul omagial Arta si adevar, aparut in 2003 ca numar special al revistei Studia phaenomenologica, Biemel isi privea viata ca stind sub semnul norocului si al fericirii (Glück). Un „noroc“ fusese sa-si fi petrecut copilaria in Brasov, „unul dintre cele mai frumoase orase din Ardeal“, „ideala“ a fost si atmosfera din familie si din scoala. La urma urmei, un „noroc“ fusese chiar si afectiunea la un picior, care-l va marca toata viata, dar care l-a salvat de mobilizare, mai intii in Romania, […]