Romanul proletar al anilor ’80
- 17-04-2008
- Nr. 419
-
Paul CERNAT
- Literatură
- 0 Comentarii
Radu ALDULESCU Sonata pentru acordeon, editia a II-a Editura Cartea Romaneasca, Colectia „Proza“, Bucuresti, 2008, 386 p. in 1993, la aproape 40 de ani, Radu Aldulescu debuta editorial cu romanul Sonata pentru acordeon (titlu care a creat confuzii intre autor si muzicianul cu acelasi nume!), primea premiul USR si intra in atentia criticii ca o revelatie pe care nu prea stii de unde s-o iei. Caci, desi in anii ’80 gravita in preajma lumii literare si a cenaclului „Universitas“, desi dupa ’90 intrase in presa de satira politica, omul venea din alta lume decit din cea a filologilor navetisti, toba de teorie; fusese sportiv (inclusiv boxer), lucrase ca muncitor necalificat, ajunsese – alaturi de poetul Ioan Es. Pop – si pe santierul Casei Poporului, dusese o existenta de picaro „la munca de jos“ si scrisese pentru sertar cu tenacitatea celor pentru care literatura reprezenta o solutie de supravietuire psihica. Proza sa „mizerabilista si nonexperimental(ist)a i-a facut pe unii comentatori – de la Mihai Zamfir la Dan C. Mihailescu – sa-l plaseze nu doar intre beatnici si Céline sau intre Gorki si Suksin, ci si in descendenta lui Eugen Barbu, pe drumul de la literatura mahalalei la cea a cartierelor muncitoresti […]