Udine 2008
Far East Film Festival la a zecea aniversare
- 09-05-2008
- Nr. 422
-
Dan Petrila
- Internaţional
- 0 Comentarii
De la retrospectiva dedicată cinematografiei din Hong Kong în 1998 şi pînă la ediţia jubiliară din acest an, Festivalul de la Udine a parcurs un drum constant ascendent, transformîndu-se treptat dintr-un simplu prilej de a vedea succesele de public din Asia într-o adevărată platformă a colaborării în domeniile producţiei şi distribuţiei de filme. Asta a demonstrat întîlnirea din acest an dintre personalităţi marcante – din China, Coreea de Sud, Hong Kong, Japonia, pe de o parte, şi din Europa, pe de altă parte –, precum Marco Müller, directorul Festivalului de Film de la Veneţia, dar şi pro-ducător al unor filme chineze, alături de reprezentanţi ai Comisiei Europene – Programul Media, ai Institutului Luce şi de directorul Comisiei de Film a regiunii Friuli-Veneţia-Giulia, care a prezentat oportunităţile concrete de finanţare a producţiilor realizate în această zonă a Italiei. Întîlnire, inspirat intitulată Ties that Bind, care va conduce în mod sigur la noi coproducţii şi la folosirea de către cineaştii asiatici a unor locaţii italiene, aşa cum s-a întîmplat deja în 2004. Împlinirea unei vîrste „rotunde“, chiar dacă încă fragedă, dă ocazia unei priviri retrospective, şi, cum fiecare selecţioner a prezentat pe larg evoluţia cinematografică a ţării de care se ocupă, am […]