De ce facem politică la cîrciumă?

Campania electorală în curs de derulare, cel puţin cea din Bucureşti, curge cumva de la sine, parcă fără mari pasiuni şi energii puse în joc. Un soi de plictiseală – „trebuie s-o facem şi pe asta“ – domină spaţiul public, unde nici pachetele cu alimente, bătaia pe umbrele, tricouri şi pungi, pixuri şi brichete sau bătutul din palme la fel de fel de distracţii populare nu reuşesc să ridice gradul de interes şi participare a maselor largi. Dincolo de staffurile de campanie şi strategii care papă bani, probabil nu puţini, şi de corturile care au tot împînzit oraşul – mai ales PD-L-ist portocalii, păzite zi şi noapte (oare cît primeşte un amărît care stă de veghe pe un scaun în aerul răcoros-friguros al nopţilor de mai?) –, dincoace de micile ecrane unde aceleaşi mutre anoste se dau de ceasul morţii pentru binele naţiunii. Un aer de indiferenţă pluteşte în aer, ca şi cum nu ar avea nici o importanţă cine ar veni sau accede la putere. Tot „ăia“ rămîn acolo, tot „noi“ o să ne vedem de „ale noastre“.   Un foarte bun articol despre alegerile locale în curs de derulare şi formele lor de manifestare publică Mircea Mihăieş în […]