„Poezia este suprema terapie” (II)

O stare de solidaritate Optzecismul echinoxist are ceva special? Nu cred ca o sa pot sa-ti satisfac pofta de contradictie, pentru ca eu inteleg altfel lucrurile. Optzecismul a fost o stare de solidaritate. Noi am avut parte de cea mai crunta epoca istorica. Dupa ’68, toti saptezecistii au fost repartizati direct in redactii literare. Si, hop, cind sa iesim si noi, s-a inchis trapa. Am apucat sa beneficiem doar de facultati. Si ne-au expediat pe toti care incotro. Iaru a fost director de scoala nu stiu pe unde. Alexandru Vlad era dactilograf la IJTL. Eu eram profesor la Strimbu. Am fost cu totii centrifugati. Important era sa nu fim la un loc. Tocmai aceasta centrifugare a creat o stare de coeziune. Eu am avut o corespondenta indelungata cu foarte multi optzecisti. Daca eram la Strimbu, asta nu inseamna ca nu stiam ce fac Bogdan Lefter la Bucuresti, Iaru si Nedelciu in magaziile de la Cartea Romaneasca, Madi Marin in satul din Baragan, Stratan la Ploiesti, Danilov la Iasi, Tolcea la Timisoara. Ne aveam tot timpul unii pe altii sub ochi. Ne supravegheam ca sa nu pateasca careva ceva. Ne citeam poeziile, ne trimiteam unii altora carti, desigur cenzurate si corectate […]