INTERSECŢII. Epistolă estivală

  • Recomandă articolul
E foarte cald aici, pe malul răsăritean al Mediteranei; dar nici în New Jersey nu era mai blîndă canicula cînd am plecat, acum cîteva zile. N-am apucat să mă uit pe Internet la situaţia meteorologică a Bucureştilor; oricîte grade ar indica însă termometrele, atmosfera este probabil destul de încinsă în aceste zile de alegeri locale şi de campionat european. Mai este şi aniversarea evenimentelor din iunie 1990, din Piaţa Universităţii. Cine se mai gîndeşte astăzi la ele în afara celor care au fost implicaţi direct, atunci? În acele zile, aveam la noi în vizită, în Ţara Sfîntă, un bun prieten din România, care suferise mult în anii de dinaintea Revoluţiei. Adică, mai exact vorbind, avusese şi el momentele sale de răgaz şi poate chiar şi de linişte şi satisfacţie, ca tot omul în acei ani; dar aceste momente au fost plătite scump în ultimul deceniu ceauşist.   Era medic şi, fiindcă era extrem de inteligent şi de talentat, în ciuda originii sale „nesănătoase“– tatăl fusese colonel, comandant al unui regiment de geniu pe frontul de est –, a reuşit să rămînă la un moment dat, pe la mijlocul anilor ’50, asistent la IMF-Cluj. Apoi, a fost totuşi forţat să-şi abandoneze […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }