MUZICĂ. Cîte ceva despre avangarda muzicii pop

De data asta am hotărît să îmi arăt mai mult latura „sensibilă“. Vreau să mă expun. Simt nevoia să fiu puţin exhibiţionist. Aşa că nu am să vă mai vorbesc despre rock, punk, goth şi alte muzici dure (poate puţin, spre final). A venit timpul să vă prezint cîteva personaje pe care le frecventez în clipele de cea mai adîncă singurătate, atunci cînd nu mi-e ruşine să fiu pe de-a-ntregul eu însumi: patetic, fragil, vulnerabil, cu apucături. Mărturisesc că sînt momente cînd ascult muzici ce mă împing să fac lucruri faţă de care simt, mai tîrziu, o oarecare jenă. Să trecem la fapte. Iei un anumit disc, dai play şi te trezeşti că-ţi vine să te urci pe tocuri, să-ţi tragi pe tine nişte ţoale fancy şi să te machiezi. Vrei să străluceşti, să iei ochii, cînţi, mimezi, te priveşti languros în oglindă. Ca să vă faceţi o imagine, amintiţi-vă de travestitul Hugo Letal din filmul lui Almodovar, Tacones Lejanos. Aşa-mi vine mie cîteodată… Aţi ridicat din sprîncene, v-aţi încruntat subit a mirare? Liniştiţi-vă, n-am trecut niciodată la fapte. Doar îmi vine… Şi uite aşa, copăcel-copăcel, ajungem la subiectul nostru.   Antony and the Johnsons e un nume sub umbrela […]