Criza spiritului românesc
- 17-07-2008
- Nr. 432
-
Ioana PAVERMAN
- ÎN DEZBATERE
- 2 Comentarii
De la Allan Bloom citire: „Cînd aveam 15 ani, am văzut pentru prima dată Universitatea din Chicago şi am simţit oarecum că îmi descoperisem viaţa. Nu mai văzusem pînă atunci – sau cel puţin nu remarcasem – clădiri destinate evident unui scop mai înalt, nu necesităţii sau utilităţii, nu doar pentru a adăposti sau a produce ori a face comerţ cu ceva, ci unui lucru care să fie un scop în sine“, scrie Allan Bloom în The Closing of the American Mind. Ideea aceasta, care dă tonul unei lungi obervaţii, va fi susţinută de tînărul Bloom în jurul anului 1945, atunci cînd acesta avea doar 15 ani. Cele enunţate vor fi într-o oarecare antiteză cu starea de fapt a anilor ’80. Peste 40 de ani, în anul 1987, atunci cînd faimoasa carte va deveni cunoscută cititorilor, Bloom va purcede la o critică a educaţiei universitare americane. Termenii realităţii de la sfîrşitul anilor ’80 se opuneau aproape în totalitate trăirilor sale elegante, din anii adolescenţei. Nimeni nu mai privea cu atîta grandoare către Învăţare. Realitatea, atît cea americană, cît şi cea europeană, va fi cuprinsă de un soi de ignoranţă, care, fără a fi lipsită de substanţă, nu prea mai avea […]
Zice jurnalistul, sau alti fini observatori ai societatii noastre … de la filosofi fara teza la manelisti de sinteza. Situatia este similara: nici unii, nici altii nu ofera o solutie minimala. In fond, care este diferenta intre hit-ul cu refrenul „Suparat sunt Doamne, Suparat !” si articolul de fata ?
Nu impartasesc viziunea autorului asupra invatamantului, pentru ca sunt lucruri mult mai importante si care nu au fost nici macar atinse, cum ar fi infrastructura imbatranita si lipsa de pregatire a cadrelor didactice!
Daca se poate, as dori sa aflu si cine este autorul acestui articol.
Multumesc,
M. Comarnic