De ce nu mai vreau să fiu profesor examinator la bac

Iunie 1998. Mă pregătesc, într-un orăşel de provincie, să dau examenul de bacalaureat. Nu sînt foarte speriată, poate doar emoţia specifică. Am făcut meditaţii intens, mă pregătesc să dau la Facultatea de Jurnalism. Surprize, surprize. Aveam să pic la matematică. Cu 10 la toate celelalte materii. Plînsete, reproşuri materne şi paterne. O iau de la capăt. Mai am o şansă în sesiunea din august (cînd trebuie să dau din nou toate probele, încă nu se dăduse legea potrivit căreia susţineai doar materia nepromovată). Ne gîndim la o şpagă bine plasată, nu prea ştim „regulile“, părinţii mei sînt oameni simpli, de la ţară. Nu-i nimic, mai fac o meditaţie, poate de data asta putem copia şi nu se mai repetă nenorocirea. Bucuroasă, trec cu 10 de probele orale, sar de română, scris, unde îmi pică unul dintre subiectele mele preferate – comparaţie între Liviu Rebreanu şi Marin Preda privind „imaginea ţăranului“. Am scris 16 pagini, mi-am asigurat o notă mare, gîndesc eu. Şi gîndesc bine. Iau 10. Dar la matematică situaţia se repetă. Pic cu… nici nu mai are rost să spun. Supraveghetorii au făcut exces de zel (bravo lor, unde s-ar ajunge cu frauda?!) şi nici n-am putut să întorc […]