Despre politeţea faţa de imbecili

Probabil că nu sînt cea mai potrivită persoană pentru a vorbi despre politeţe, din moment ce prefer adevărul acestei „acceptabile forme de ipocrizie“, după cum a numit-o Balzac. Sînt conştient şi de faptul că, fără politeţe, spaţiul public, ca loc în care oamenii devin egali, nu ar putea exista sau, cel puţin, întîlnirile publice ar fi private de consens, eficienţă sau utilitate. Am auzit mulţi miniştri – cei mai mulţi, ce-i drept, din Cabinetul Tăriceanu – declarînd că nu sînt trataţi cu respect în spaţiul public, că nimeni nu-i ascultă şi că toată lumea îi atacă. Întotdeauna, printre cauzele eşecului lor se numără presa negativă sau acţiunile unor adversari politici, care denaturează realitatea, sau simpli oameni (ca mine) răuvoitori. Niciodată nu este vorba despre incompetenţa lor, despre deciziile, dovedit proaste, pe care le iau, despre lipsa de pregătire cu care s-au prezentat la post; pe scurt, despre ei. Întotdeauna animaţi de cele mai bune intenţii, ei nu realizează că nu au capacitatea to think outside the box şi că nu sînt potriviţi pentru postul pe care îl ocupă, atingînd prea repede limitele propriei lor incompetenţe (Murphy).   A-l face pe un ministru imbecil, chiar şi fără a-i da numele, este […]