Bunul-simţ: manual pentru presa zilei
- 21-08-2008
- Nr. 437
-
Iulia POPOVICI
- Actualitate
- 2 Comentarii
În septembrie 2006, stăteam pe plajă la Mangalia şi vorbeam cu Doru Mareş despre două „descoperiri“ foarte plăcute în materie de literatură contemporană – Cristian Neagoe şi V. Leac – la Gala HOP (dialogul a şi apărut în Observator cultural). Iată-mă acum, doi ani mai tîrziu, în nostima postură de a scrie de ce Dostoievski nu e criminal, deşi a scris Crimă şi pedeapsă, şi de ce pe Cristian Neagoe ceea ce scrie în Fres nu-l face „un drogat periculos“ pentru diplomaţia românească. Întîi de toate, nu ştiu ce-o fi zis Andrei Badin despre gestul nostru, însă premiul dat de această revistă, împreună cu Teatrul Imposibil din Cluj, privea un actor, pe Cătălin Babliuc, şi interpretarea scenică dată de el textului lui Cristian Neagoe. Interpretare care presupunea investigarea, cu mijloace teatrale, a unui tip de limbaj încă străin (atunci mai mult decît acum) universului spectacular românesc. În contextul unui concurs de actorie, Babliuc a avut curajul abordării unui experiment literar, mergînd de la grafia asumată de comunicarea pe Internet (pentru amatori: textul a fost publicat de revista on-line Tiuk! şi se găseşte încă acolo), pînă la postularea unei identităţi narative borderline, inteligent construită. Dacă Babliuc s-ar fi dovedit, în […]
toata lumea se pricepe la aruncat cu piatra, si mai ales acum, de cand cu libertatea de expresie, a devenit o indeletnicire de-a dreptul fascinanta si la indemana oricui. Nu conteaza daca problema e pusa corect sau nu, important e sa dau din gura, ca doar „si parerea mea conteaza”, nu? E genul de atitudine a incuiatului, a individului cu certitudini, care refuza noul din principiu, nu ca nu l-ar intelege (doamne fereste!, el intelege orice…) dar reprezinta un pericol pentru valorile lui indoielnice, pe care la o adica nu ar fi in stare sa le sustina cu argumente.
nulitatile vaneaza intotdeauna greselile altora, ca de altceva si-asa nu sunt in stare; ca vecina frustrata care te pandeste din spatele perdelei si te paraste autoritatilor pentru te miri ce, ca sa-si demontreze ca are si ea influenta pe lumea asta… Toti inchizitorii astia sterili psihic, incapabili de cel mai banal act de creatie, cu gandire si idei second hand, jubileaza cand li se ofera ocazia sa scuipe pe munca altuia. Uite domnule ca nici Patapievici asta nu e mai breaz, hai sa-l taram si pe el in cloaca. Sa nu se mai dea rotund cu frazele lui din care nu intelegem mare lucru in afara de prepozitii si conjunctii, ca tot doua parale face! ha! Tipul asta de personaje au dat nastere si scandalului ICR New York: stiu ei cu ce se mananca arta contemporana, mai ales la nivel mondial, stiu ca New York-ul e in fruntea avant-gardei artistice de 70 de ani incoace, stiu ca arta NU ARE NATIONALITATE, ei in general stiu tot, da parca tot mai „frumosi” sunt calusarii decat poneiul cu svastica pe fund…
Ma intreb cati dintre sfintii astia morali pana in maduva oaselor, anticomunisti convinsi, culti si mari esteti au citit macar un rand scris de Horia Roman Patapievici sau ar putea sa enunte titlul unei carti de-a lui. Toate virtutile si calitatile care unicizeaza un om nu fac doi bani cand vine vorba de niste trivialitati care sunt comune gloatelor de anonimi frustrati.
Hmmm….oare Hans Christian Andersen a ramas in istorie pentru ca a scris unele dintre cele mai frumoase povesti pentru copii sau fiindca era homosexual?..
nu neaga, ca si mine, ca exista în cultura româna, foarte dezvoltata, o anume cantitate (enorma) de sub-culturi – street art, pornografie (când se ridica la nivelul de CULTURA li se poate spune pictura naiva sau literatura/arta erotica – cititzi Mario Varga LLosa, „Lauda masterei” si vetzi vedea diferentza)mitomanie (d-na Draghincescu, d-na Esinencu, sau cei pe-a caror „futelnitza” – citat Mircea Cartarescu – nu s-a întâmplat timp de-o adolescentza jumatate absolut nimic, sau, maximum o frectzie fara spirt) etc. etc. Daca-l citam pe Tzara, „manifestul dadaist” – „Stim ca literatura, arta, cultura sunt un cacat, dar noi vrem sa ne cacam în culori diferite”… as spune pofta buna, tuturor care sunt de parerea asta, dar: Tzara nu a fost presedinte de Institut Cultural Natzional (poate fiindca nu avea titlul de doctor, pretins, macar, de o asemenea responsabilitate), nu s-a bucurat de bani publici pe care sa-si publice cartzile lui si-ale celor din anturaj (autorii de la Humanitas, de pilda…) si sa-si plimbe ilustratorul propriileo volume. De chestii similare s-au ocupat si „Gusti” Buzura cu ai lui, dar, la venirea la cârma (mama, câtzi cârmaci avem… de la Timonierul de Scornicesti, la – el macar cu acte-n regula! -, comandantul de petroliere/mineraliere Traian Basescu, acum si cârmaciul asta mai mic, cu un iaht, ICR, de peste 10.000.000 de euro/anual, HRP: apropos – avetzi idee cât timp îi trebuie cuiva sa numere, moneda cu moneda, 10 milioane? eu unul am uitat…), d-l HRP tocmai cu-asta s-a umflat în gusha: ca „sub el” nu se vor petrece chestii similare cu cele de la FCR-Buzura! Or, chestia cu favoritismul, nepotismul si gasca sunt cele mai evidente dovezi ale coruptziei, mari si mici. Si, suntem de parere ca la nivelul de 40 de miliarde de lei, folositzi „pe sprânceana”, d-lui HRP i se poate intenta chiar un proces penal. Ca d-nilor (de timp nou) Adrian Paunescu si Vadim Tudor le lipseste absolut orice calitate morala de a se institui în judecatori, suntem perfect de acord. Dar si sa le pui deasupa pe un HRP… este penibil…