Roman poliţist cu turnători
- 28-08-2008
- Nr. 438
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Editorial
- 11 Comentarii
Mona Muscă a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că nu va mai candida pentru viitorul Parlament, nici la vreun partid, nici independentă: „Nu sînt membră a nici unui partid. M-am retras din viaţa politică fără intenţia de a reveni în alegeri“. Justificarea: „Mi-am pierdut încrederea în modul în care funcţionează în România instituţii ce ar trebui să asigure identitatea unui stat: Parlamentul, Guvernul, Justiţia“. Şi adaugă: „Nu pot să candidez pentru a mă integra într-un sistem în care nu mai cred“. Dacă anunţul nu era urmat de justificarea cusută cu aţă albă, probabil că Mona Muscă ar fi dobîndit stima noastră. Necandidatura sa era un gest firesc şi necesar. Ar fi oferit un pilduitor exemplu altor informatori – ar fi impus o anume penitenţă, o tăcere şi o recluziune prea puţin obişnuite în „spaţiul mioritic“. Un simplu anunţ ar fi fost suficient. Ar fi arătat că a învăţat ceva în cei doi ani de cînd CNSAS a acuzat-o de „poliţie politică“. Numai că Mona Muscă aruncă „vina“ de a nu mai candida către alte instituţii, către sistem. Altceva şi alţii sînt răspunzători de faptul că ea nu mai candidează. Problema nu este la ea, ci la sistem. Ea, […]
Patapievici v-a prostit cu poneiul lui. V-ati indignat si ati ajuns sa nu mai vedeti padurea din cauza poneiului. Problema este cum ajung informatorii, pe baniii statului roman, in postura de mari constiinte ale neamului, la Berlin. Patapievici ar trebui sa renunte la conducerea ICR pentru ca s-a purtat grobian cu herta muller si a tratat-o de prosta. herta muller zicea – de ce au ajuns Antohi si Hoisie la Berlin?, iar Patapievici tinea lectii de neutralitate. De ce nu si-a cerut scuze ca pe banii statului roman promoveaza turnatori? Daca turnatorii acestia sint asa de buni, de ce nu-i sustine Europa? Se vede treaba ca Antohi a prostit CEU si prosteste Europa zicind ca e mare doctorand si prezentindu-se reprezentantul unui institut din Germania care nu exista. Are dreptate Ovidiu Simonca – roman politist cu ponei, in loc de adevar, moralitate si lasarea la vatra a turnatorilor. Va rog sa nu nechezati ca Patapievici, pastrati-va distanta fata de turnatori si fata de ICR!
De fapt, daca ne amintim bine… cine a sustinut , cu o crasa lipsa de , candidatura unor fosti membri de Partid in Colegiul CNSAS? Si cine ia azi apararea colaboratorilor intelighenti ai Secu? Si cui ii convine sa se creada ca numai nostalgicii si profitorii vechiului regim s-au opus Punctului 8 de la Timisoara? Pina la urma, cine se opune lustratiei? Ei se invirtesc pe dupa corcodus, iar noi ametim…
tcb,
flwr
TOTI.DUPA CUM TEXTE COMPROMITATOARE AU SCRIS SI MANOLESCU SI PALEOLOGU SI BLANDIANA PRECUM SI MARII LINGAI PAUNESCU SI VADIM.TOTI…
Romanii manifesta mai mult decat oricare alt popor placerea de a se autodevora, de a-si parasi parintii, de a-si viola copii, verisoarele etc, de a se rupe de frati si alte rude, de a se bucura tacit de mortii si nenorocirile vecinilor etc, etc. Va mirati atunci ca se gasesc indivizi care-si permit sa judece pe un Sorin Antohi, sau Hoisie, sau chiar pe autorul acestui articol. Criticii, moralistii si „justitiarii” de acum au ei idee de ce s-a intamplat pana in ’89, au vazut ei macar atatea carti cate au citit cei blamati, i-au vazut sau i-au auzit vreodata? „Criticii” au construit ceva pana acum? Asa ca mai multa ponderatie, sa ne ocupam in primul rand de noi si apoi de ceilalti, si numai in masura in care pricepem ceva. Personal, nu dau doua parale pe Patavievici, cu argumente cat se poate de reale! Dezaprob si unele decizii ca director al ICR, inclusiv genul de expozitie ce a starnit atatea comentarii si revolte. Dar trebuie totusi sa existe si un bun simt al atacurilor contra cuiva, atacuri oarecum intelectualiste, dar din care sa rezulte greselile celui incriminat, nu doar dorinta de a-l arde pe rug. Sarmanii critici!!!
Vedeţi cum îi zăpăciţi pe forumişti? De la chestia cu romanu poliţist li se trage… Fiecare încearcă la rândul său un roman poliţist în câteva rânduri…Dă în stânga, dă în alta! Ca şi dvs…
La ora de faţă, după mine, capitolu cu informatorii e fumat. S-a fumat singur, de opşpe ani încoa…Câte unul a mai aţâţat focu, dar n-am tras cine ştie ce fum pe nări. Sigur, era bine să-i ştim, să fi fost publicate listele de informatori încă la începutul anilor 90. Să se ştie cine da, şi cine nu. Pentru că azi începi să crezi că toţi cei ce se învârt prin funcţii au fost moşiţi(a se citi pilotaţi) de oamenii din umbra dosarelor… Din 90 în 2000, bag mâna-n foc că nu prindeai nici un post jigărit în sistem dacă nu sufla cineva că eşti de-ai lor. Până şi dom profesor Constantinescu-preşedinte, a ştiut de prim-ministrul său Radu Vasile că aşa şi pe dincolo, dar de ce l-o fi acceptat? A, poate zice cineva ca să zică apoi că l-au învins serviciile secrete…Mda! Nici CNSAS, zic eu, chiar dacă-şi mai saltă buricu dom Dinescu n-a făcut vreo brânză… Trebuia să identifice informatorii din dosare şi să-i pună la afiş. Ca să se ştie cine e şi cine nu. Măcar atât să fi terminat. Că acum nici nu se mai aude când răsfoiesc filele dosarelor! Aş băga o chestie inteligentă despre Mona Muscă, da nu merită, şi nici nu-mi iese, zău… Nici nu-mi dau seama de ce mai agită femeia asta apele, şi şi-a găsit şi cine să-i fie pluta – omu ăla de la Piatra Neamţ, pentru că sunt mai aproape cu cabanele, nu-ş ce bâlbâia. Băşcălie, nu chestie serioasă.Iar treaba aia că informatorii lor sunt mai răi decât ai noştri, se verifică la dl Patapievici, zic eu, adică, nene, dacă tot ţii una şi bună, ţine-o până baldiseşti, da mnealui o scaldă. Nu m-aşteptam, da nu contează ce te-aştepţi, contează ce iese…
Dar de ce roman poliţist, la mata, tot n-am înţeles, da să fie primit!
Data viitoare poate vii cu ceva din viitor, că de profeţii despre trecut e plin locu…
Salut!
Mă uit ce-am scris. Nu prea are haz, ca aseară, dar io zic că merge. Nu mai revin.
Salut iar!
slaba analiza-de la vadim la s.antohi via laurentiu-stolnici sau fl.constantiniu-sincerul turnator al istoriei-toti…
Ma bucur asi va felicit ca revista dvs nu-l pupa -n fund pe Patapievici. Expozitia de la New York este de toata jena, sint prietenii lui Neagoe promovati pe bani multi de ICR. Iar la Berlin securitismul este promovat ca mare virtute si \’neutralitate morala\”. Horia Patapievici promoveaza informatori si impostori – Antohi e cel mai mare mincinos din sud-estul europei- si ride in nas hertei muller.
Un om precum horia patapievici vrea clarificari morale, dar isi incalca etica anticomunista pe care o sustine de ani buni, aducindu-i snop pe intelectualii patati si varsindu-i pe masa nemtilor. E o gafa uriasa, aveti dreptate, ar fi trebuit sa regrete si sa recunoasca imediat ca au gresit, cerindu-si scuze de la herta muller. Au sfidat-o. rusine.
S. Antohi nu-i mai breaz decat mona musca. Pe mona o injura liiceanu, iar pe antohi il premiaza patapievici. M-am saturat si de mona musca, fortzata sa renunte de basescu. Dubla masura la patapievici imi face greata. se pupa cu antohi in ochii germanilor. oribil.
Domnu Şimonca, e tare, ca orice roman poliţist. După domnu Bedros, care m-a ameţit de tot, după celălalt cu poneiu, la al dvs., deşi l-am citit, nu mai am vlagă. Dar cred că toată noaptea o să-mi fâsâie prin cap … articolu dvs… Mâine, ceva comentarii, dacă nu mi-o peri, da’ o să-l mai citesc odată înainte să mă culc. Contaţi pe mine!
Vă salut!
Cu stimă,
acelaşi Sile
L-am citit înc-o dată. Am încercat să mai adaug ceva. Imposibil…Dar mâine, nu mă las!
\”nu ştim cine-i criminalul\” denota educarea in spiritul totalitar si cultul personalitatii (inversat, probabil). sunt mai multi, si nu cate unul pe perioada istorica.