Rădăcinile teoretice şi ideologice ale megaviolenţei comuniste (V)

Ar fi interesant de discutat sensul „demascării“ în diferite contexte culturale şi valorice, pentru a înţelege mai bine fundamentul ideologic, scopul ideologic şi brutalitatea inimaginabilă a mijloacelor folosite la Piteşti. În absolut contrast cu diabolica metodă a demascării utilizate la Piteşti, s-a putea aminti faptul că, în anumite tradiţii culturale şi sprituale, se utilzează „demascarea, realizată prin mijlocirea cunoaşterii obţinută spontan“, tocmai pentru ca, individual, prin alegere proprie, fără nici o constrîngere exterioară, să se detaşeze de himere[1]. Alegerea liberă, căutarea spontană, dorinţa de eliberare de iluzii sînt caracteristici ale unei astfel de „demascări“. Metoda Piteşti era bazată pe constrîngere violentă, pe falsificarea identităţii profunde prin perversitate, minţire, prin cumplita chinuire fizică, prin violentare psihologică într-un mediu fără de ieşire, în care torţionarii şi cei care îi ghidau se considerau deţinătorii absoluţi ai justiţiei şi adevărului. Sigur că o astfel de explorare nu este obligatorie, şi aceasta reprezintă o sugestie, în nici un caz o critică. Dar fundamentarea ideologică şi funcţiile ideologice ale ciclului violenţei, suferinţei şi degradării nu pot fi evitate de un raport asupra crimelor comunismului.  Acest ciclu, introdus de Makarenko, autorul Poemului Pedagogic, difuzat în diferite forme, pînă la exasperare, de mass-media regimului comunist (o listă a […]