TEATRU. Adio, domnule Iordache!
- 25-09-2008
- Nr. 442
-
Iulia POPOVICI
- Arte
- 0 Comentarii
„Da, mi-e frică. Mulţi oameni îşi doresc să moară în somn. Dar eu aş vrea să ştiu cînd mor, chiar dacă m-aş chinui. Poate mai există o şansă. Vreau să lupt cu moartea. Vreau s-o văd, s-o simt. Am să plec, totuşi, cu regretul că nu am copii. Eu am considerat că înainte de toate e arta mea. Acum îmi dau seama că aş fi avut timp şi pentru artă, şi pentru copil. Dar e prea tîrziu. Oi vedea cum m-oi descurca. Vorba ceea: fiecare moare singur. Kazantzakis spunea: «Pămîntul e femeia care aşteaptă să fie fecundată de ploaie, de apă. Şi deasupra tuturor – măria sa, Soarele». Probabil că, atunci cînd voi fi pămînt, voi simţi şi mai bine mîngîierea apei şi mîngîierea Soarelui…“ Astfel se încheia Regele Scamator, cartea dedicată de Ludmila Patlanjoglu lui Ştefan Iordache în 2004. Ştefan Iordache nu a pierit aşa cum şi-a dorit: n-a fost conştient, dar nici n-a suferit. Pe 14 septembrie 2008, un mare actor român trecea pe lumea cealaltă într-un spital din Viena, Austria, unde fusese transferat de la Spitalul Elias din Bucureşti. Familia solicitase discreţia personalului medical în privinţa diagnosticului, ceea ce înseamnă că, 24 de ore mai devreme, […]