ARTE VIZUALE/MUZEELE LUMII. Vînătoare, natură, artă

Mi-a fost dat, într-o zi de început de septembrie, să descopăr la Paris, nu departe de Centrul „Georges Pompidou“, un loc magic: Muzeul Vînătorii şi al Naturii. Vă recomand să nu treceţi cu nepăsare prin faţa porţii sale. Nu este nicidecum un teritoriu al ororii cinegetice; departe de a releva cruzimea acestei îndeletniciri, spaţiul în care intri dezvăluie în primul rînd rafinamentul, ritualul, ornamentica vînătorii şi, abia apoi, prada. Tocmai de aceea, ai impresia, la tot pasul, că te afli mai curînd într-un cabinet renascentist de curiozităţi, într-un laborator de alchimist ori înăuntrul unei enciclopedii a ştiinţelor naturale. Tematica este mai subtilă decît pare la prima vedere. Piesele, prin recursul la tradiţiile şi practicile vînătorii, ilustrează de fapt raporturile pe care omul le întreţine cu natura. Trei teme mari orchestrează discursul expoziţional: instrumentarul (arme şi unelte auxiliare), produsele (trofee sau blănuri) şi, în sfîrşit, reprezentarea faunei şi a vînătorii de-a lungul veacurilor.   Relativ redus ca dimensiuni, muzeul este întocmit într-un mod ingenios; sînt aduse laolaltă tablouri, tapiserii, reliefuri, statuete sau mobilier special cu scopul de a alcătui scenografia ideală pentru sutele de trofee şi de animale împăiate. Nu lipsesc armele bogat încrustate, dar nici uneltele mai puţin comune; există, […]