BIFURCAŢII. E toamnă iar
- 09-10-2008
- Nr. 444
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 1 Comentarii
A mai trecut o vară, iar începe anul universitar. Nimic nou, e la fel de rău ca în anii din urmă. Facultăţile „grele“ din Universitate, Fizică, Matematică, Chimie, se zbat în aceeaşi lipsă deja cronică de studenţi – nici nu vreau să mă gîndesc ce se va întîmpla cînd boala se va acutiza. Încercăm, cum putem şi cum ne pricepem, să aducem studenţi. Sigur, nu „căutăm cu arcanul studenţi“, cum titra Gândul, sub semnătura lui Raul Florea, care pare să nu ştie că obiectul în chestie nu la căutat foloseşte; de momit nu prea avem cu ce îi momi, să-i luăm cu forţa, doar vreun Raul Florea îşi închipuie că putem, dar recunosc că umblăm după ei în locuri unde nu ne-am fi dus acum cîţiva ani – de exemplu, în centrele în care s-a dat a doua sesiune de bacalaureat în toamnă. Cine şi-ar fi imaginat, acum zece ani, că Facultatea de Matematică din Bucureşti va căuta studenţi printre cei care nu au putut lua bacul din prima? Facem, cum spuneam, ce şi cît putem. Dar nu cred că dacă vom intensifica propaganda în licee – şi o s-o facem –, dacă vom avea mai multe cămine – avea-vom […]
Pe 7 octombrie am citit trista stire ca s-a stins George Emil Palade, singurul absolvent al unei universitati romanesti care a primit Premiul Nobel. (Pana acum.) O parte a mass mediei romanesti a manifestat, din nefericire, indiferenta fata de aceasta triste stire. Unele ziare nu au prezentat informatia, desi ar fi fost un excelent prilej de a aminti contributia lui George Emil Palade si de a-l omagia asa cum se cuvine. De exemplu, informatia aceasta nu a izbutit sa-si gaseasca loc la http://www.mediafax.ro, acolo unde putem in schimb citi minunata veste ca dl Gigi Becali va avea blog, sau ca simpatica Adelina Chivu vine la ‘Happy Hour’. Am inteles, valorile acestei lumi se schimba, acum e foarte important ce fac vip-urile, e atat de important incat pur si simplu numai asta intereseaza, dar n-ar fi oare mai bine cand e vorba de astfel de situatii sa se gandeasca altfel? A devenit chiar asa de neimportant ca cineva s-a aflat in spatele microscopului vreme de decenii, pentru a scoate la suprafata o contributie de mare substanta? Nu vad stirea nici pe coloana din dreapta, aici, pe situl ‘Observatorului cultural’. Se asteapta oare viitorul premiu Nobel pentru a comemora un asemenea fapt? Dupa cum merg lucrurile prin scoli s-ar putea sa mai dureze…