O vizită la Parlamentul European
- 23-10-2008
- Nr. 446
-
Cezar GHEORGHE
- Actualitate
- 0 Comentarii
România se menţine încă printre ţările cu cel mai înalt grad de încredere în Uniunea Europeană, conform Eurobarometrului ce reflectă starea de spirit din primăvara acestui an. Însă această încredere nu se bazează pe cunoaşterea funcţionării instituţiilor Uniunii, ci mai degrabă pe diminuarea încrederii românilor în instituţiile şi în organele naţionale de conducere. O atitudine simptomatică pentru România ultimilor 19 ani. Este posibil ca acest optimism în legătură cu noul statut de membră a Uniunii Europene să fie ultima actualizare a mitului „Salvatorului“, unul dintre miturile ce au jucat un rol important în conştiinţa colectivă a românilor. Recent, am făcut parte dintr-un grup format din studenţi, ziarişti şi din alţi tineri proveniţi din diferite domenii profesionale, care a făcut o vizită* la Parlamentul European. Scopul acestei vizite a fost cunoaşterea sediului Parlamentului European aflat la Bruxelles şi familiarizarea cu modul de funcţionare a instituţiei. Un principiu de bază al Parlamentului European este transparenţa. Vizitatorii pot asista la sesiunile de plen, aceştia beneficiind de 400 de locuri în sala de plen. Orice vizitator poate asculta discuţiile purtate într-o sesiune a Parlamentului, într-una dintre cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene. Atitudinea deschisă faţă de negociere este o altă cerinţă […]