Profesorii, masă electorală de manevră şi de batjocură
- 30-10-2008
- Nr. 447
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Editorial
- 2 Comentarii
De cîteva zile bune, profesorii cu care discut îl înjură vîrtos pe premierul Tăriceanu. Reproşul principal poate fi formulat printr-o întrebare: de ce parlamentarii PNL au votat în Parlament mărirea salariilor, iar premierul i-a contrazis blocînd legea. Altfel spus, de ce această promisiune a fost susţinută de partid şi infirmată de premier, dacă situaţia economică nu permitea mărirea salariilor. Sigur, premierul s-a descotorosit de fostul ministru al Educaţiei, Cristian Adomniţei, care şi el, în calitate de parlamentar, a susţinut legea de majorare a salariilor. Sigur că, pe fondul crizei economice, care poate tumefia România, o majorare este inoportună pentru că ar apăsa pe cheltuielile bugetare, ar încinge inflaţia şi ar bulversa constrîngătoarele calcule economice care se fac în astfel de situaţii. Profesorii cu care am vorbit acceptă existenţa crizei, dar sînt extrem de revoltaţi faţă de modul în care a procedat Guvernul. Abia cînd legea a ajuns pe masa preşedintelui pentru promulgare, ministrul Varujan Vosganian a început să calculeze impactul asupra bugetului dacă se ajunge la creşterea salariilor profesorilor. O întrebare persistă: de ce acum? De ce Guvernul nu a dovedit responsabilitate cînd s-a discutat prima oară în Parlament această mărire? De ce premierul Tăriceanu a lăsat să ajungă la […]
…a salarizării bugetarilor este stringentă!
În ciuda legii de majorare recent aprobate şi blocate, fondul problematicii (gravele inechităţi înlăuntrul aceleiaşi pături sociale – bugetarii) rămîne neatins. Probabil că butoiaşul de pulbere va fi azvîrlit în ograda viitorului guvern. Deocamdată se ridică problema grevei: participăm ori ba?
Personal, fiindcă nu cred că elevii au vreun beneficiu real din toată această brambureală politico-economică, declar că nu voi intra în grevă.
Politicianisme! Totusi discutiile au adus in prim plan o inechitate: diferenta nejustificat de mare dintre salariul unui profesor universitar si al celorlalte grade didactice din invatamantul universitar. Daca s-ar face o reevaluare a activitatii lor, conform standardelor actuale de promovare, multi dintre ei nici nu au incercat sa depuna un proiect de cercetare, necum sa-l castige…Multi dintre ei au functii politice remunerate la diverse nivele, functii care ii solicita si nu mai au timpul necesar pentru cercetare. Prin urmare, n-ar fi compatibili cu postul atat de bine remunerat din invatamantul superior si nici n-ar merita o sporire a salariului. Aici cred ca ar trebui mai atent gandita politica de salarizare.
Cat despre atitudinea guvernantilor, este inspaimantator sa vezi cum institutiile statului sunt primele care actioneaza in dispretul legii!