„Dascălul răspunde…“

Formulă tipică în vechile cărţi de Întrebări şi răspunsuri destinate catiheţilor, sintagma din titlul de mai sus presupunea, maieutic, şi că întrebările trebuiau ajutate să se nască… Oare cîtor mii şi mii de întrebări le va fi dat răspunsuri profesorul Dan Horia Mazilu pînă acum, cînd, iată, plecat dintre noi cumplit de devreme, lasă în urmă nu doar încăperi golite de prezenţa sa tonică, ci şi mulţi discipoli care mai aşteaptă răspunsurile sale? Încă de cînd alesese să formuleze el însuşi, pentru domeniul literaturii române vechi, întrebările pe care scrierile atîtor cărturari din veacurile trecute le aşteptau spre a putea fi lăsat avutul acela, poate sărac, dar cu atît mai preţios, urmaşilor de drept, ţinutul părea să fi înviat, iar cîrmuitorul său, pescar şi, mai degrabă, pescar de oameni, strîngea alături nenumăraţi alţi căutători de înţelesuri şi de noime. În centrul acestui ţinut, profesorul Dan Horia Mazilu aşezase, încă de la început, cîteva figuri tutelare: mai întîi, pe cea a unui cărturar care, cumnat de domn fiind, n-a rîvnit măririle, ci şi-a închinat truda „urmării lui Hristos“, apoi pe cea a surorii acestuia, începătoare de drum într-un lung şir de nobile protectoare ale literelor şi, în sfîrşit, pe cea a […]