ARTE VIZUALE. Ferestre pentru Ierichon

Strădaniile făcute de către Cela Neamţu în domeniul tapiseriei contemporane au impresionat întotdeauna. Într-o perioadă dificilă pentru arta tapiseriei, ea nu a încetat să-şi pună în practică proiectele monumentale, să creadă într-un destin favorabil unui gen artistic dificil de realizat şi costisitor. Un limbaj artistic cu tradiţii de secole, tapiseria a devenit pentru contemporaneitate un lux, un gen artistic pe care îl întîlnim tot mai rar în expoziţii. Abandonarea tehnicilor clasice din arta ţesutului, în favoarea unor soluţii mai uşor de realizat, a unor improvizaţii, face ca, mai ales la noi, să nu mai putem vorbi, în ultimii ani, prea mult despre tapiserie – despre o artă ce îşi baza cu precădere existenţa pe comandă publică, ea fiind îndeobşte destinată spaţiilor arhitecturale mari. Dacă lucrurile pot fi înţelese în privinţa artiştilor care, din cauza tehnicilor laborioase şi a costurilor sau a lipsei comanditarilor abandonează genul, căutînd alte soluţii, într-o lume ce trăieşte sub imperiul timpului şi al eficienţei, este greu de acceptat ca o societate ce cheltuieşte sume imense pe lucruri derizorii să nu aibă în vedere şi perenitatea. Tapiseria este o artă destinată istoriei, o artă ce va vorbi întotdeauna despre timpurile în care ea a fost creată.   […]