Istorie sau istorii?
- 27-11-2008
- Nr. 451
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 2 Comentarii
De mai bine de o lună „cazul Kundera“ e întors pe toate feţele. Dincolo de interpretări, dincolo de gesturi de solidaritate – impresionante atunci cînd cei care le fac sînt mari scriitori ai lumii –, dincolo de reacţia (sau, mai bine spus, lipsa de reacţie) a lui Kundera însuşi, rămîn cîteva fapte: un document din anii ’50, descoperit în arhivele poliţiei cehoslovace, în care apare numele lui Milan Kundera, absenţa altor probe care să confirme autenticitatea documentului, un articol publicat în revista cehă Respekt – revistă serioasă şi cu credibilitate în mediul academic, condusă de Martin M. Simecka, fiul filozofului disident Milan Simecka –, în care Kundera este acuzat că, prin denunţul său, a distrus viaţa a cel puţin trei oameni: Miroslav Dvoracek, condamnat la mulţi ani de închisoare, Iva Militka, fosta lui prietenă, suspectată că l-a denunţat, şi soţul acesteia, Miroslav Dlask, suspectat, la rîndul lui, din acelaşi motiv. Rămîn cîteva fapte, cîteva poveşti de viaţă şi multe, foarte multe întrebări despre cum a fost posibil un regim care a reuşit, printr-un mecanism al terorii extrem de bine pus la punct de-a lungul mai multor decenii, să şteargă graniţele între adevăr şi minciună, să rescrie istoria şi să creeze […]
Graiesc bine si Carmen Musat, caci nu degeaba e conferentiara universitara si cercetatoare, si Mihai Rogobete, inamicul modului de gindire maniheist, binar, salbatec, fiindca-i deconstructor cu voie de la sine, teoripractician al structurilor explodate, instelate, buchetate, morcelate. Pentru amandoi, cogitatul si spusul invers (care sint, bunaoara, legatul anticomunistilor) nu ies din chingile imitatiei, avind o treaba nula cu gesturile creative si, poate, cu „adevarul adevarat„. Nu era rau de contribuiau amandoi – mai ales Don Miguel de Rogobete y Drobeta – la ILUZIA ANTICOMUNISMULUI. LECTURI CRITICE ALE RAPORTULUI TISMANEANU, Editura Cartier, Chisinau, 2008, alaturi de Ciprian Siulea, Costi Rogozanu, Alex Cistelecan, Adrian-Paul Iliescu, Daniel Barbu, Dan Ungureanu, Ovidiu Tichindeleanu & Co.
KEEP IT IN MIND, OLD PALS!: In caz ca, prin absurd, studentul Milan Kundera s-a dus la militie sa semnaleze prezenta unui ceh revenit de peste fruntarii cu misiuni pentru Occidentali, a nu se uita ca omisiunea de denunt era dur penalizata in regimurile instituite de ocupantul bolsevic. A nu se uita NON PLUS ca educatia utecistilor includea si lupta cu „uneltele imperialismului anglo-american„, obligatie a „omului nou„, „indefectibil constructor al unei vieti noi„. [Nu excludem nici o banala incontrare, foarte putin cavalereasca, a doi tineri, inca necopti, pentru o studentesa cautatoare de fiori antisistemici.] GLUMA, romanul kunderic, pare un semn, nu stim cit de specular, al acelei situatii neteoretizabile. Desi, personal, nu punem botul la stereotipul ca totdeauna primul roman al unui autor e continator de autobiografisme numeroase. Noi, cu lumina noastra, sporim a lumii (nu taina, ci) complexitate reticulara, deleuziana… si asa mai departe.
Aceasta imensa improvizatie teoretica si deci conventionala de re-prezentare a lumii, realitatea s-a vrut si izbuteste sa se impuna drept lumea insasi,si,culmea confuziei!, evidenta acesteia.Suntem numai si numai ceea ce gandim, sau putem fi si ceea ce inca nu ne trece prin minte ? Milan Kundera a fost, pana la a-si pune ca filozof intrebarea, ceea ce l-a facut vremea sa creada ca este.A crezut,ca inca multi dintre noi,acum si aici,ca valorile bine,adevar si frumos urmaresc armonizarea persoanei in colectivitate,cand,in fond ele slujesc numai si numai armonizarii conventonalitatii sistemului teoretic,al realitatii. Parte a lumii,omul este contradictoriu,nesuficient si derivat siesi – incompatibil,deci,axiologiei arystoteliene sistemice.Vesnic in criza aporetica,adevarul uman pune mereu in criza adevarul sistemic.Unul este binele manicheist,altul cel rationalist,si cu totul si cu totul altul cel relativist.Asemeni,frumosul.Versatilitate care poate duce ori la oportunism si anistoricitate,ori la concluzia ca lumea este atat de complexa incat,prin reconsiderare sistemica,o viziune trans-sistemica o mai poate rezema – conventia celor trei stalpi valorici de sustinere prabusindu-se – pe,de data aceasta,structura de rezistenta mult mai complicata a unor sisteme,(nu valori!),fundamentale care, inter-corectandu-se,ar diminua sau chiar elimina abuzul erorilor uni-sistemice.Intuitia ecumenica n-a tasnit din nimic,diversitatea culturala nu este sursa auto-distrugerii,ci a auto-regenerarii.
Cand asemenea concluzii razbat din gandirea lui Milan Kundera,autorului nu i se mai poate reprosa ca mai este precum candva a gandit,ci poate fi chiar urmat intru efortul de a regenera prin luciditate.