Despre telos-ul cercetării totalitarismului

Care este scopul cercetării totalitarismului? Ca parte a ştiinţelor istorice ea este, la prima vedere, o disciplină empirică. Investighează evenimente concrete, forme sociale, structuri de putere din trecut şi din prezent, citează documente şi martori oculari şi formulează enunţuri empirice. „Empiric“ nu înseamnă aici doar un enunţ despre un eveniment specific, recuperabil în mod ideal şi prin enunţuri observaţionale singulare, cum ar fi, de pildă: „Hitler l-a întîlnit pe Mareşalul Ion Antonescu pe data de 14 ianuarie 1941, la Berlin“. Enunţurile situate pe o treaptă superioară, cu un conţinut interpretativ ridicat: „Stalin avea nevoie de o CEKA cu un alt etos, pentru a-şi hărţui oponenţii“1, precum şi enunţurile cu pretenţii „teoretice“, de pildă, descrieri normative de genul: „Un stat totalitar este un sistem diferenţiat la nivel funcţional“, au, de asemenea, un statut empiric. Căci acestea nu sînt enunţuri obţinute printr-o analiză logico-conceptuală sau printr-o demonstraţie matematică. Cu alte cuvinte: ele exprimă adevăruri contingente. Descriu stări de fapt contingente, care ar fi putut şi să nu survină. Orice enunţ substanţial din cadrul cercetării totalitarismului, care să fie considerat valabil ca o contribuţie la sporirea ştiinţei, poate fi însoţit de o propoziţie postpusă: „Ar fi putut fi şi altfel“. Acolo unde nu […]