Fotografie de grup

Miron Mitrea îşi înfige colţii în beregata „delicatului“ Mircea Geoană pentru că i-a refuzat vicepreşedinţia Senatului, promisă, anterior, lui Dan Voiculescu. Marelui artizan al păcii lucrative cu duşmanii democrat-liberali i se interzice accesul la o demnitate înaltă, iar reacţia pare firească din perspectiva unui prădător politic de talia lui Mitrea. Fiul Revoluţiunii deturnate, Ion Iliescu, primeşte în piept, după 19 ani, recompensa în ouă clocite şi arginţi. Redus la rolul de efigie a unui partid care şi-a creat propriul metabolism şi îşi ignoră patronul, Iliescu încearcă să se refugieze în contextul care crede că i se potriveşte – Revoluţia şi ceremoniile acesteia, executate mecanic an de an. Guvernul PDL-PSD de largă emanaţie, la timonă cu un Emil Boc uşor descumpănit şi mai puţin locvace, bîjbîie bugetul şi primele acte guvernamentale, toate situate, fatalmente, în zona de coliziune dintre criză şi promisiunile populiste din campania electorală. Călare pe snow-mobil, preşedintele unei părţi tot mai mici de ţară se zbate să menţină cărarea dreaptă după derapajul spre stînga şi exponenţii ei, aceiaşi care încercaseră să-l arunce în rîpă în 2007. Un zîmbet i se iţeşte, totuşi, pe faţă.   Şi-a convins susţinătorii fanatici că pactul cu social-democraţii este „compromisul care nu compromite“ […]