TÎNĂR, CAUT POLITICA. Restauraţia, hoţii şi campaniile nesfîrşite
- 19-02-2009
- Nr. 462
-
Mihnea BLIDARIU
- Rubrici
- 1 Comentarii
Conştient de faptul că refacerea FSN-ului cu binecuvîntarea sa l-a scos de la inima elitelor, a intelectualilor şi a orăşenilor cu ceva carte la cap, Traian Băsescu s-a apucat să cînte două partituri deodată: pe cea a naţionalismului şi pe cea a autonomiei economice. Astfel, aflat în vizită în Ţinutul Secuiesc, preşedintele a încercat, deopotrivă, să joace ceardaşul cu ungurul de rînd, acuzîndu-i pe UDMR-işti de dezinteres faţă de propriul electorat, şi să intoneze şi un cîntec patriotic, plîngîndu-se că n-a găsit nici un român în vreo funcţie administrativă locală. Ca şi cum democraţia electorală s-ar manifesta printr-un fel de troc sentimentalist, de genul „hai, mă, Gyuri, oricum sînteţi 80%, daţi-ne şi nouă un post acolo, să nu fim trişti!“. Însă, pe acelaşi considerent, nu văd de ce n-ar cere ceangăii din judeţul Bacău un post la Prefectură, numai aşa, să arate moldovenii că stau bine la înfrăţirea între popoare. Suprapuse, cele două partituri ale preşedintelui sună îngrozitor de fals, ca interpretarea unei soprane bătrîne speriate că Opera o va concedia pe caz de boală. Traian Băsescu se dovedeşte a fi genul de jucător căruia i-ar plăcea, în fapt, să rămînă singur pe teren şi să dribleze iarba în uralele […]
Ma intreb daca hotii isi asuma meseria de „hot”? Ma intreb daca li se pare ceva normal, banal, asemanator unui drept care li se cuvine. Criminalitate isi va spori cotele atunci cand „hotii occidentali” se vor intoarce in Romania… cred ca vor fi chiar foarte frustrati… In privinta promisiunilor alesilor cred ca putem vorbi de lucruri de bun simt, absolut normale pe care le aduc in discutie… foarte vag.