BIFURCAŢII. Cercetare de criză
- 19-02-2009
- Nr. 462
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 3 Comentarii
Se vorbeşte mult, zilele acestea, prea mult după gustul meu, despre cercetare. Cercetarea-i ca dragostea: aş prefera s-o fac, nu să vorbesc despre ea. Dar dacă nu poţi s-o faci, pentru că finanţarea-i mică, după buget, coane Fănică, ce să-i faci? N-o faci şi vorbeşti. De fapt, o faci, cît şi cum poţi, în timpul liber, de exemplu. Adică în timpul lăsat liber de vorbitul despre cercetare, de completatul hîrtiilor, de lupta cu birocraţii. Nu cred că e cazul să explic ce tragedie înseamnă pentru noi acest buget – de criză, mie-mi spui? – al cercetării, cam o treime din cel de anul trecut. Destul să vă spun că granturile PN2 (nu contează ce e asta, destul să ştiţi că au fost nişte bani buni care acum nu mai sînt siguri), din competiţia demarată în martie 2008, jurizate pînă în octombrie 2008, încă nu au fost semnate. Mai precis, nu se ştie dacă vor fi sau nu finanţate. La sfîrşitul toamnei, se zvonise că nu mai sînt bani pentru că fuseseră folosiţi în campania electorală. N-am vrut să cred. Or fi Ei cum sînt, dar nici chiar aşa. Apoi s-a văzut că semnarea lor se tot amînă. Acum nu-i buget, […]
Am sa incerc sa fac o serie de comentarii intr-un cadru ceva mai larg fata de subiectul abordat in articol, data fiind situatia mai mult decat critica in care se gaseste sistemul universitar.
Cred ca unele dintre comentariile referitoare la nivelul slab al cercetarii din universitatile romanesti sunt indreptatite si nu trebuie trecut cu vederea faptul ca din 1989 si pana in prezent, Romania a cazut in mod constant in ierarhia mondiala a productivitatii stiintifice. Evident ca gradul de dificultate al subiectelor stiintifice abordate (cu unele mici exceptii, domeniul matematicii situandu-se printre ele) se afla in directa conexiune cu banii alocati cercetarii, infrastructura de caracterizare existenta in laboratoare etc. Acest aspect este intr-o oarecare masura confirmat, prin saltul facut de Romania in anul 2008, cand numarul de publicatii in reviste cotate ISI a crescut la 6.270, fata de 4.560 cate s-au semnalat in anul 2007 (si aceasta crestere nu se bazeaza doar pe cele vreo 40 de reviste romanesti care au intrat recent in sistemul de monitorizare Thomson ISI). De aceea, continuarea politicii de finantare ceva mai consistenta a cercetarii trebuie mentinuta, insa, trebuie schimbat din radacini modul de alocare al acestor fonduri. Asa cum bancile au „liste negre” ale rau-platnicilor, MEC ar trebui sa construiasca liste cu directorii de proiecte care nu au obtinut rezultate validate international, pe care sa nu-i mai finanteze in viitor.
Nu stiu exact cat la suta din corpul profesoral academic, intelege faptul ca nivelul cercetarii dintr-o universitate este in directa corelare cu standardul sau educational, tinand cont de faptul ca ciclurile 2 si 3 de studii (master si doctorat) se bazeaza in mod preponderent pe activitatea de cercetare. Mai mult decat atat, filosofia sistemului educational centrat pe student, confera cercetarii stiintifice un rol determinant in procesul de instruire, datorita modului sau particular de operare, care presupune un dialog direct intre cadru didactic si student, lucrul in echipe mici etc. Informatiile statistice furnizate de catre Asociatia AdAstra in acest sens, sunt mai mult decat ingrijoratoare, ele reflectand faptul ca in momentul de fata in Romania nu exista mai mult de 5-600 de conferentiari si profesori, care desfasoara o activitate de cercetare cu oarecare vizibilitate internationala. Din pacate, in ciuda raportului Comisiei Prezidentiale, a Pactului pentru Educatie semnat de toti actorii principali din sistemul educational, nu se intrevede pentru perioada urmatoare vreo intentie reala de reforma. Si cand spun intentie reala, ma refer la schimbarea modului (catastrofal) de finantare pe student echivalent, la clasificare universitatilor pe baza performantelor stiintifice validate international (sistem Thomson ISI), la inasprirea standadelor de promovare pentru gradele de conferentiar si profesor (inclusiv acordarea dreptului de conducere de doctorat), la impunerea unui numar minim de 1-2 articole publicate in reviste cotate ISI pentru validarea unei teze de doctorat etc.
Dintre toate aceste masuri, cea mai urgenta mi se pare renuntarea la modul de finantatre pe student echivalent, care de altfel nu exista in nici una din tarile europene puternic dezvoltate. Nu stiu de ce aceasta masura era privita ca una reformatoare la nivelul anilor 1998, cand in mod evident (dupa parerea mea) ea a fost implementata in scopul rotunjirii salariilor anumitor „personalitati stiintifice” din categoria drept, management, stiinte economice, sau educatie fizica si sport. Spre exemplu, la nivelul anilor 2003-2004 pe situl Forumului Academic Roman, existau deja semnale referitoare la salarii de peste 3.000 euro/luna, vehiculate in universitatile romanesti. De fapt tot ceea ce a fost considerat reforma in sistemul educational dupa 1989, a vizat in primul rand salariile anumitor grupuri si nicidecum imbunatatirea standardelor educationale. Un alt exemplu il poate constitui introducerea proiectelor Idei, cu alocarea de pana la 60 % din buget capitolului salarii, care nu a urmarit decat la nivel declarativ atragerea tinerilor in sistem, in fapt tot „vechii abonati MEC” beneficiind de aceste sume.
Si iata ca in mod paradoxal, criza economica genereaza un cadru propice procesului de reforma in sistemul educational. Daca nici acum nu se vor lua masurile care trebuie, pentru micsorarea numarului de universitati care toaca in mod inutil banii de la buget, inseamna ca nu vom fi in stare niciodata sa pornim reforma. Revenirea la finantarea pe posturi si ierarhizarea universitatilor, ar aduce cu siguranta economii semnificative in bugetul MEC si ar permite inceperea procesului de reasezare a valorilor, atat de necesar Romaniei.
Nicolae Hurduc – Universitatea Tehnica Iasi
Gargara ieftina si iresponsabila, pentru ca fuge de recunoasterea cinstita a situatziei reale: impostura si coruptzia sunt deja stapane in peste 80% din universitatzile si institutele de cercetare romanesti. Ultimii patru ani au insemnat un jaf incredibil din banii publici – exista „profuniv”-i care au supt de pe cate 5-6 proiecte salarii de mult peste o suta de milioane de lei lunar, si ancs-ul, cnmp-ul, cncsis-ul si celelalte coterii mulgatoare si ele de multzi bani publici nu ridica un deget pentru a face EVALUAREA REZULTATELOR PROIECTELOR CONFORM CRITERIILOR INTERNATZIONALE RECUNOSCUTE. Despre asta Ornea (habar nu am ce hram poarta si cu ce se ocupa) nu sufla o vorba. Cine sa faca insa curatzenie in puturoasele grajduri ale lui Augias din sistemul universitar si de cercetare? Cei peste 80% de impostori cu titluri de profuniv, confuniv, cs1 si cs2? Haida-de, ne trebuie niste nemtzi, vorba lui Arghezi.
Asa ca ciocu’ mic, domnu’ Ornea, pana cand nu restabilitzi scara valorilor aia ADEVARATA in sorbonicile romanesti, abia dup-aia avetzi dreptul sa va plangetzi ca nu vi se mai da sa sugetzi copios din banii contribuabililor.
bun , ca de obicei, punctual, dar cercetarea este firava de decenii multe