Filmul minimalist al dramelor cotidiene
- 05-03-2009
- Nr. 464
-
Bianca BURŢA-CERNAT
- Literatură
- 8 Comentarii
Ajuns – după un deceniu de la debut – la a cincea carte de proză, Lucian Dan Teodorovici are deja aproape toate datele unui scriitor profesionist: constanţă, ritmicitate în publicare (trăsătură poate secundară, dar de neeludat atunci cînd nu discutăm doar despre cărţi disparate, ci şi despre un autor), capacitatea de a construi un proiect narativ coerent de la un volum la altul, o scriitură matură laolaltă cu un interes nedisimulat faţă de natura umană. Lucian Dan Teodorovici se înscrie într-o tendinţă mai generală a prozei de după aventura textualistă – o tendinţă de reumanizare a naraţiunii, de „reabilitare a ficţiunii“, a „poveştii“ şi a personajului ce interesează (şi) din perspectiva investigaţiei psihologice, o tendinţă de reorientare asupra referentului, asupra „lumii“ (termenul e banal, tocit, dar greu de evitat) extraliterare din care se nutreşte Literatura, concomitent cu plasarea într-un plan mai discret al artificiilor autoreferenţiale, inter- şi metatextuale. Am mai semnalat şi cu alte ocazii această schimbare de miză în proza ultimilor (cel puţin) zece ani. Însă n-am încotro: cărţile tot mai numeroase ce-mi confirmă constatarea cu pricina mă obligă s-o repet. O subcategorie importantă a acestei proze „reumanizate“ (ce experimentează fără a deveni „experimentalistă“) este aceea a grefierilor […]
Nu inteleg exact la ce va referiti. Lucian Dan Teodorovici nu-mi este sef, eu lucrez ca redactor la Editura Cartea Romaneasca. Intrebarea ,,De ce scrie dumneaei tocmai despre aceasta carte?\’\’ nu cred ca are vreun sens. Marturisesc ca nu am in proiect niciun volum de proza pe care sa-l public in colectia coordonata de LDT, daca (si) asta insinuati :)))
De altfel, chiar daca nu ma credeti, eu am scris onest acesta articol si, in cazul in care cartea mi s-ar fi parut slaba, nu m-as fi sfiit sa o spun. De ce m-as sfii, in fond?! Va reamintesc ca am scris cronici negative la destule carti aparute la Editura Polirom, puteti verifica in arhiva Observatorului (si nu numai acolo).
Apoi, cred ca am ,,reusit\” pina acum sa ,,lezez\’\’ prin ceea ce am scris destule orgolii ale unor autori care si-ar fi putut lua ,,revansa\”, profitind de anumite pozitii institutionale pe care le ocupa… Asa ca acuza de oportunism mi se pare rauvoitoare. Fara falsa modestie, trebuie sa spun ca am scris intotdeauna ceea ce am crezut ca trebuie spus, chiar daca asta presupunea unele riscuri. Nu le-am ocolit si nu am de gind sa le ocolesc.
Dumneavoastra pretindeti, nu fara un oarecare cinism, ca un cronicar literar care se angajeaza la un moment dat ca redactor de carte (redactor, nu PR!!!) ar trebui sa renunte definitiv la scris.
Credeti sau nu, pe mine nu ma intereseaza la ce editura a aparut cartea despre care scriu; pentru un critic acesta este un detaliu cu totul secundar. Intimplator, cele mai multe carti de literatura romana contemporana apar la Ed. Polirom. E inevitabil, deci, sa scriu si despre volume aparute aici, altfel ar insemna sa nu mai tin cronica. Ar insemna sa procedeze la fel si altii, de pilda Daniel Cristea-Enache. Nu vi se pare… absurd?
oare ce valoare poate avea cronica unui redactor la cartea sefului sau, ma intreb si eu asa, ca omul… de ce scrie dumneaei tocmai despre aceasta carte? da, poate ca e scrisa cu obiectivitate, dar intrebarea care se pune e ce s-ar fi intamplat daca nu-i placea cartea, dadea de pamant cu autorul ei, recte seful? e o problema de deontologie si orice intelectual de bun simt ar trebui sa simta aceste nuante.
In paragraful I al cronicii de fata se mentioneaza ca autorul discutat are „ritmicitate în publicare (trăsătură poate secundară, dar de neeludat atunci cînd nu discutăm doar despre cărţi disparate, ci şi despre un autor), capacitatea de a construi un proiect narativ coerent de la un volum la altul[…]” O asmenea nota mi se pare foarte importanta, si mi-am ingaduit acum cateva luni sa fac aici o observatie atunci cand autoarea a comentat o lucrare a lui Sebastian A. Corn; scriam atunci ca nu a asezat lucrarea in discutie in contextul celorlalte scrieri ale autorului. Ei bine, toti acesti autori trebuie discutati exact asa cum se face aici, tinand seama si de cartile lor precedente, de evolutia lor, de maturizarea proiectelor lor. Si, deloc in cele din urma (spun asta si ca o experienta personala) gasesc motivante remarci care ating nuante precum cea din final: „E de aşteptat de la acest autor, pentru viitor, şi o substanţială creştere a anvergurii proiectului prozastic început.” E foarte important sa se stie care e nivelul de asteptare pe care critica de azi o are fata de autorii care lucreaza azi, ca exista repetate incercari de a descrie orizontul de asteptare… Asta e foarte diferit de momentul literar de dinainte de 2004: pe atunci, astfel de cronici nu se scriau.
Teodorovici a scris o carte onesta. N-o fi ea ca la Balzac sau Flaubert, cum zice Patras, dar nici nu era de desfiintat doar pentru ca autorul e mare nu stiu ce la Polirom si e bine marketizat. Articolul este destul de echilibrat, nu ca al vecinei sale de pagina, care-l compara pe Teodorovici cu Vasile Voiculescu! Hirtia suporta orice.
Teodorovici abia se mai taraie, impachetat in atele si marketing de Buhusi, si voi va jurati ca l-ati vazut alergand la maraton. Stati drepti, mai, nu mai umblati in genunchi!
domnul artur a citit cartea despre care deja stie ca e varza? unii nu au ce face si se simt asa de bine injurand! din injuraturile astea isi pot construi incet o opera.
Stau si ma intreb daca autorul acestei verze nu ar fi fost redactor la Polirom recenzia ar fi fost tot atat de data pe dupa peri si, in ciuda esentei, prezentata ca pozitiva…
„E de asteptat de la acest autor, pentru viitor, şi o substanţială creştere a anvergurii proiectului prozastic început”. Succes, Lucian Dan Teodorovici!