Scriitorul – prizonier în mîna traducătorului

Cu ocazia criticii pe care o făcea unei noi traduceri în limba engleză a lui Rabindranath Tagore, William Radice scria într-un ziar din India: „Traducerea seamănă foarte mult cu o căsătorie. E o relaţie între doi oameni – în acest caz, autorul şi traducătorul –, în care partenerul nu poate fi niciodată perfect, dar «it still worth trying»“. Totuşi, merită să încerci. În continuarea acestei idei, putem spune că, precum în căsătoriile care supravieţuiesc timpului, o relaţie reuşită între scriitor şi traducător implică: identificare, dinamism, angajare inteligent emoţională, necapitulare şi perfecţionism în sensul bun al acestui cuvînt – a încerca iar şi iar, pînă ajungi la cea mai satisfăcătoare formulă pentru a întreţine relaţia valabilă şi viabilă. Ca doctor, mi-am dat seama, scriind acest text, că există un sindrom pe care l-am denumit Sindromul „T.O.C.“, adică Sindromul „Traducerea Omoară Cartea“ – boală incurabilă, deocamdată, şi contra căreia singurul vaccin eficace este vigilenţa autorului şi a editurii de a-şi asigura colaborarea cu un traducător excelent.   Nici nu trebuie să explic cît de greu e, în acest mediu, să scrii o carte bună, Erasmus a făcut-o atît de bine în Elogiul nebuniei (traducere Ştefan Bezdechi), spunînd că scriitorii „par mai degrabă […]