Istorie reală şi istorie virtuală: două abordări ale iudaismului*
Atelierul avansat de Studii iudaice 2008-2009
- 12-03-2009
- Nr. 465
-
Alberto Castaldini
- Internaţional
- 1 Comentarii
Aş dori să-mi încep expunerea cu următoarea întrebare: poate fi privită istoria evreilor asemenea istoriei oricărui alt popor sau prezintă aceasta unele caracteristici proprii care anulează categoriile istoriografice tradiţionale? În principala sa lucrare, Der Stern der Erlösung (1921), filozoful evreu german Franz Rosenzweig afirma faptul că evreii, prin respectarea unor legi atemporale, s-au plasat în afara fluxului istoriei. Astfel, dintre toate popoarele, numai ei au avut experienţa eternităţii în cadrul istoriei (Der Stern, 3.I-II). Astăzi, aproape toţi istoricii refuză o astfel de abordare, însă trebuie remarcat că studiul diacronic al civilizaţiei iudaice prezintă categorii religioase specifice, care contribuie într-un mod determinant şi cu o exemplară continuitate la reconstrucţia experienţei istorice a evreilor. Totuşi, nu consider că aceste categorii ar putea compromite conceptul occidental de „ştiinţă istorică“ sau de „obiectivitate a cercetării“. Aşa cum vom vedea, o altă perspectivă asupra acestui aspect comportă anumite riscuri. *** Ultimii ani au înregistrat dezbateri istoriografice intense pe tema istoriei evreilor din Europa. Analiza tot mai fină a surselor, precum şi redescoperirea şi valorificarea surselor iudaice, care au fost mult timp ignorate aproape în totalitate, au pus istoria iudaismului într-o lumină nouă. Astfel, istoria evreilor s-a impus progresiv în contextul general al istoriei civilizaţiei […]
autorul ne este cunoscut, a scos o carte si la Hasefer, editura Federației comunitatilor evreiesti, nu poate fi banuit de partinire, dar este bine de vazut ce spun si iudaistii evrei, realisti, evident.
Iudaismul nu se confunda cu istoria evreilor, astfel ca Holocaustul nu „face parte” din iudaism, dimpotriva, a franat evolutia acestuia. Iudaismul este o suma de concepte despre om și relatia cu
Divinitatea. In iudaism nu exista autovictimizare, aici autorul amesteca „evenimentul” cu conceptul.