O premieră cu adevărat extraordinară

  • Recomandă articolul
Sînt trei ani – aflăm din programul de sală – de cînd unul dintre cele mai cunoscute şi mai îndrăgite balete din repertoriul devenit reper clasic, Giselle de Adolphe Ch. Adam, nu s-a mai dansat pe scena Operei Naţionale Bucureşti. Premiera se anunţa interesantă, căci are „în spate“ regia şi adaptarea coregrafică ale lui Mihai Babuşka şi scenografia Adrianei Urmuzescu, şi „în faţă“, în lumina reflectoarelor, în fruntea distribuţiei, doi balerini de mare reputaţie, Anastasia Kolegova din Rusia şi Ovidiu Matei Iancu. Am aşteptat seara zilei de 2 mai cu bucurie şi speranţă şi pot spune că aşteptările nu mi-au fost înşelate şi că noua Giselle de pe scena ONB este un spectacol ce trebuie văzut!   Baletul Giselle (premiera a avut loc în 1841, la Paris, în coregrafia lui J. Coralli şi J. Perrot) – ca şi multe alte balete ce au făcut epocă în istoria artei dansului – îşi leagă numele şi de cel al maestrului coregraf Marius Petipa care, între anii 1871-1903, a ocupat poziţia de Premier Maître de Ballet la Teatrul Regal din St. Petersburg. Considerat cel mai mare maestru al baletului clasic, Petipat a dăruit scenelor din întreaga lume versiuni coregrafice excepţionale la toate marile […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.